SpaceX te lasă să-ți faci următoarea vacanță în spațiu
SpaceX anunță că vei putea să-ți faci următoarea vacanță în spațiu, într-o călătorie la bordul Stației Spațiale Internaționale.
Compania lui Elon Musk a anunțat prima misiune complet privată prin care va putea trimite turiști în spațiu. Trei turiști vor putea petrece zece zile în spațiul cosmic, într-o călătorie spre Stația Spațială Internațională (ISS) și înapoi. Călătoria va avea loc chiar în 2021, spre finalul anului.
Această călătorie în spațiu este posibilă în urma unui parteneriat cu startupul Axiom Space. Acesta se va ocupa de partea logistică din spatele vacanței spațiale. Anunțul vine după decizia NASA de a începe să folosească Stația Spațială Internațională pentru activități comerciale. Printre acestea se numără și turismul spațial.
Câți bani trebuie să scoți dacă vrei să faci o călătorie în spațiu
Totuși, chiar dacă călătoria este deschisă pentru toată lumea, nu oricine va putea ajunge în spațiu momentan. Asta din cauza prețului, care nu este deloc accesibil. Un bilet pentru această călătorie în spațiu va ajunge la aproximativ 55 de milioane de dolari.
SpaceX va folosi pentru aceasta racheta Falcon 9 și noua sa capsulă Crew Dragon. Călătoria către Stația Spațială va dura, practic două zile: dus-întors. Restul de opt zile vor fi petrecute chiar la bordul ISS, unde turiștii vor „locui” alături de astronauții care se află în misiune la bord.
SpaceX se orientează și ea către turismul spațial, ca o modalitate de rotunjire a veniturilor. Înainte de această călătorie în spațiu, compania a mai anunțat ceva similar. Prin cooperarea cu Space Adventures, SpaceX va trimite patru cetățeni privați într-o călătorie pe orbita Pământului undeva la sfârșitul lui 2021 sau începutul lui 2022.
Mai mulți turiști au ajuns deja în călătorii în spațiu. Diferența e că aceasta este prima misiune de acest gen complet privată. Pe viitor, SpaceX vrea să poată să trimită turiști într-o călătorie în jurul Lunii.