Situație fără precedent la alegerile locale: cum a ajuns să aibă 100% din voturile exprimate

Situație fără precedent la alegerile locale: cum a ajuns să aibă 100% din voturile exprimate

Alegerile locale din România au inclus niște evenimente foarte ciudate, multe dintre ele fără precedent la nivel local sau global. Printre ele se numără și primarul ales cu 100% dintre voturi.

Începând cu primarul ales cu bună știință, deși era decedat de coronavirus și terminând cu manifestări feudale de victorie ale unui primar PSD care s-a plimbat călare prin comună pentru a saluta votanții, alegerile din România nu sunt sunt normale. Chiar și așa, nu te-ai aștepta ca un primar să fie ales cu 100% din voturi, în contextul în care în fiecare sat uitat de lume te-ai aștepta să existe un conflict care să prevină o astfel de situație. Nu este însă cazul în comuna Gostinu din județul Giurgiu, unde edilul a fost votat până și de către opoziție.

Primarul Dumitru Văcaru nu a avut contracandidat. În consecință, toți cei care au fost la vot l-au ales pe actualul primar pentru un nou mandat. Opoziția nu i-a făcut însă o favoare când au ales să evite numirea unui contracandidat. Pur și simplu și-au dat seama că oamenii și-l doresc pe Văcaru la conducerea comunei. ”Îl votăm până l-om băga în formol”, este opinia generală a alegătorilor din Gostinu.

Dumitru Văcaru e primar în Gostinu de 12 ani și e pregătit de alți 4. Pentru noul mandat a stabilit un nou record în cariera sa politică. A obținut 100% din voturi la alegerile locale din acest weekend, conform Digi24.

”Noi suntem uitați aici, dar mă bucur că suntem uitați. Ne vedem de treabă liniștiți.”, a declarat Văcaru când a fost întrebat cum este posibilă situația în care se află el, cu 100% dintre voturile exprimate în favoarea sa. În mod previzibil, fără contracandidat, edilul spune că nu a avut emoții. Acestea i-au lipsi și la alegerile din anii trecuți. El a ajuns primar în 2008. Încă de atunci, a dominat cu 73% dintre voturi. Patru ani mai târziu a avut 96% dintre voturi, ca în 2016 să sară la 89%.

Până și opoziția la votat. „Să vă spun sincer – am votat cu consilierii mei la PSD și cu primarul în funcție la comună. Pentru faptul că e la al treilea mandat și mai e ceva de făcut și plus de asta știam că șansele unui candidat din partea PSD-ului ar fi fost minime. Mai trebuie făcut pe șoseaua principală șanțuri, pavele și mai sunt foarte multe lucruri de făcut.”, a explicat Ion Sprangate, candidatul PSD la funcția de consilier local.

„Eu le-aș da un sfat alegătorilor – întotdeauna să voteze un om care a lucrat în producție. Să se uite în spatele lui, nu ce afirmă. Nu ce vom… face, vom drege, vom… Nu. Uită-te în spatele lui ce a făcut, ce realizări are.”, este îndemnul primarului din Gostinu pentru alegători.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI