Singurul lucru bun făcut de Trump: o nouă restricție online, din cauza președintelui SUA
O nouă schimbare a fost introdusă pe una dintre cele mai mari rețele de socializare, după ce Donald Trump a anunțat vineri că este infectat cu coronavirus.
La scurt timp după publicarea diagnosticului pozitiv de Covid-19, pentru el și soția lui, contul de Twitter al lui Donald Trump a fost asaltat de oameni care îi doreau moartea. Mii sau zeci de mii de oameni și-au exprimat speranța online în ultimele zile că președintele SUA își va pierde viața în urma contractării noului coronavirus.
Trendul a luat amploare atât de mult și atât de rapid, încât cei de la Twitter au luat o decizie radicală legată de cenzură. Cel mai probabil, aceeași regulă va fi introdusă și pe Facebook, Instagram și alte rețele de socializare, mai mari sau mai mici. Dintr-un punct de vedere, aceasta s-ar putea să fie singura moștenire bună în mediul online a liderului de la Casa Albă.
Conform oficialilor Twitter, nu vor mai fi tolerate pe platformă manifestările de speranță legate de decesul cuiva. Nu mai ai voie să spui că-ți dorești ca cineva să-și piardă viața, indiferent dacă este vorba de Donald Trump sau de un coleg de clasă.
În teorie, această regulă este departe de a fi nouă, ea a fost introdusă în schimbările referitoare la termenii și condițiile de utilizare pentru Twitter din iunie 2019. Întrebați de redactorii Motherboard ce se întâmplă cu postările în care se dorește moartea președintelui american, cei de la Twitter au spus că astfel de postări încalcă regulamentul rețelei de socializare definit în luna aprilie a acestui an.
Indiferent când a fost formulată regula la nivel teoretic, important este că cei de la Twitter au luat mult mai în serios implementarea ei odată cu îmbolnăvirea lui Trump. Va fi interesant de văzut cât de repede poate fi implementată. Nu de alta, dar dacă arunci o privire pe comentariile la postarea în care Trump a declarat că este depistat pozitiv ți se ridică părul pe mână. Postarea are 520.000 de comentarii.
tweets that wish or hope for death, serious bodily harm or fatal disease against *anyone* are not allowed and will need to be removed. this does not automatically mean suspension. https://t.co/lQ8wWGL2y0 https://t.co/P2vGfUeUQf
— Twitter Comms (@TwitterComms) October 2, 2020
Tonight, @FLOTUS and I tested positive for COVID-19. We will begin our quarantine and recovery process immediately. We will get through this TOGETHER!
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) October 2, 2020