Nou scandal al manipulării emisiilor: ce companie auto ar putea avea soarta Volkswagen
Scandalul dieselgate a fost una dintre cele mai dificile perioade prin care a trecut Volkswagen, iar acum Mitsubishi este acuzată de ceva similar.
Procurorii germani investighează acum compania producătoare de mașini japoneză, care ar fi recurs practici similare cu cele ale Volkswagen, din 2015.
Compania auto este acuzată că ar fi încercat să păcălească sistemul prin instalarea unor dispozitive menite să păcălească testele de emisii. În esență, acestea ar fi capabile să detecteze atunci când mașina trece printr-un asemenea test și ar modifica automat felul în care aceasta funcționează pentru ca emisiile care ies pe țeava de eșapament să pară mai „curate” decât sunt în realitate. Ar fi vorba despre modele de mașini Mitsubishi echipate cu motoare diesel de 1.6 litri, dar și de modele cu motor diesel de 2.2 litri, cu patru cilindri.
Pe lângă asta, compania mai are câteva probleme cu legea. Cel puțin un angajat al companiei este investigat pentru fraduă de către procurorii germani.
Mitsubishi, investigată că ar fi trișat în legătură cu testele de emisii
Problema este una mai mare de atât. De fapt, aproape toți producătorii de mașini cu motoare diesel au fost prinse, într-un fel sau altul, că ar fi trișat în legătură cu testele antipoluare. La aproape cinci ani de la scandalul dieselgate în care a fost implicată Volkswagen, cea mai nouă investigație vizează producătorul japonez de mașini, Mitsubishi.
Potrivit Reuters, există posibilitatea ca cel puțin unele dintre motoarele diesel de 1.6 litri să fi fost furnizate de grupul PSA Peugeot Citroën, între anii 2015 și 2018. Compania spune că nu știe ce vehicule sau ce familie de motoare sunt vizate și dacă produsele sale au legătură sau nu cu investigația.
De asemenea, nu se știe cu exactitate nici felul în care producătorul auto japonez ar fi acționat: dacă a modificat partea de software sau a instalat direct dispozitivele.