10 feb. 2020 | 08:03

Samsung Galaxy Z Flip, anunțat oficial: prima reclamă, difuzată la premiile Oscar 2020

ACTUALITATE
Samsung Galaxy Z Flip, anunțat oficial: prima reclamă, difuzată la premiile Oscar 2020

După câteva săptămâni de speculații pe marginea celui de al doilea smartphone pliabil de la Samsung, sud coreenii au publicat prima reclamă pentru Galaxy Z Filp în timpul decernării premiilor Oscar 2020.

Cu doar câteva zile rămase până la MWC, unde smartphone-ul va avea parte de o conferință de lansare cum se cuvine, sud coreenii au făcut publică prima reclamă pentru viitorul terminal de top. Samsung Galaxy Z Flip este urmașul pentru Galaxy Fold. Nu este foarte clar dacă va fi la fel de scump, dar e puțin probabil să fie foarte accesibil.

La MWC, Samsung are programat un eveniment Unpacked pe 11 februarie. În cadrul conferinței cu pricina vor fi anunțate atât Galaxy Z Flip, cât și Galaxy S20, în vreo trei variante. Ca un fel de teaser pentru ceea ce urmează să vedem peste câteva zile, Samsung a dezvăluit Galaxy Z Flip într-o reclamă difuzată pe parcursul decernării premiilor Oscar 2020.

Deși clipul nu este momentan disponibil pe canalul oficial de YouTube al celor de la Samsung sau pe profilul de Twitter, foarte mulți au făcut efortul să-l filmeze în momentul difuzării la TV și să-l posteze online la o calitate surprinzător de rezonabilă.

În ceea ce privește conținutul reclamei, aceasta confirmă tot ce am văzut online în ultimele săptămâni. Noutățile pe care le putem desprinde țin de funcționalitate. Cu ecranul închis, când te sună cineva se vede numele apelantului pe un mic panou exterior, discret. Aparent, poți răspunde la un apel fără să-l deschizi, iar dacă vrei să faci o videoconferință, poți ține un Galaxy Z Flip pe masă la un unghi de 90 de grade între cele două părți ale ecranului flexibil. 

În ceea ce privește specificațiile tehnice, s-ar putea să fie construit în jurul unui Snapdragon 855+, lansat anul trecut, cu un acumulator de 3300 mAh. Prețul vehiculat este de 1400$. Sunt șanse să poată fi achiziționat începând cu 14 februarie, la doar câteva zile după conferința Unpacked.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele