24 apr. 2020 | 11:12

Actorul care a învățat din filmul Ex Machina cum să treacă mai ușor prin carantină

ACTUALITATE
Actorul care a învățat din filmul Ex Machina cum să treacă mai ușor prin carantină

O mare parte din acțiunea din Ex Machina se petrece într-o locație izolată. Domhnall Gleeson, actorul principal din film, explică felul în care rolul l-a ajutat să facă față carantinei de acum.

În film, Gleeson interpretează rolul lui Caleb, un programator de 24 de ani, angajat al unei mari companii IT. Acesta câștigă o competiție internă care avea ca premiu o săptămână alături de Nathan, șeful extrem de retras al companiei, la reședința lui izolată din munți.

În total filmul nu are decât cinci personaje, iar cea mai mare parte a acțiunii se desfășoară chiar în casa de la munte menționată anterior. Actorul spune că experiența de la filmările pentru Ex Machina a fost un instrumet valoros prin care a putut să facă mai bine față izolării impuse de pandemia de coronavirus.

„Au fost șase săptămâni, am fost înăuntru pentru cea mai mare parte, era extrem de cald, pe timp de vară”, spune Gleeson despre condițiile de la filmări.

Cum filmările pentru Ex Machina l-au ajutat pe actor să facă față carantinei actuale

În film, atunci când ajunge la reședința de la munte, Caleb descoperă că va fi nevoit să participe la un experiment fascinant, dar foarte bizar, în care va trebui să interacționeze cu prima inteligență artificială reală din lume: o superbă fată-robot. Rolul este interpretat de actrița Alicia Vikander.

Gleeson spune că scenele filmate cu Vikander au fost partea luminoasă din mediul atât de aspru din jur. Actorul din Ex Machina spune că îi amintește de experiența oamenilor care se află acum în izolare.

„M-am trezit că așteptam cu nerăbdare acele zile atât de mult: era un fel de mâncare total nutritivă în mijlocul acestei presiuni, acest loc minunat în care să mergi”, a spus el. „Așa că asta îmi amintește, de asemenea, de perioada de carantină, aceste momente pe care le împărtășești cu familia și prietenii de pe Facetime, Skype sau Zoom sau oricare ar fi, acele momente devin atât de importante”, mai adaugă Gleeson.