Problema medicală de care nu se vorbește, dar afectează peste 500.000 de români

Problema medicală de care nu se vorbește, dar afectează peste 500.000 de români

De peste jumătate de an, jumătate de milion de români sunt loviți de o problemă medicală care nu are nicio legătură cu coronavirus. Un medicament vital, care costă zece lei, lipsește.

Sistemul medical din România, în frunte cu Ministerul Sănătății și Agenția Medicamentului a întors spatele unui număr de peste 500.000 de pacienți cu afecțiuni tiroidiene. De șapte luni, medicamentul Euthyrox este dificil sau imposibil de găsit. La ora actuală, în plină pandemie, acel medicament este cel mai căutat de pe teritoriul țării noastre.

Prin manifestările de ignoranță totală, autoritățile române nu au făcut decât să sporească activitea de pe piața neagră, unde medicamentul se vinde la un preț de până la zece ori mai mare. Iar ca pachetul să fie complet, potrivit asociațiilor de pacienți, nu se întrezărește nicio soluție pentru pacienții cu probleme de tiroidă.

O analiză detaliată pe marginea acestui subiect a fost realizată de cei de la Hotnews, iar lucrurile nu lasă loc de interpretare. Aproximativ 500 de mii de români suferă de afecțiuni tiroidiene, arată datele puse la dispoziția HotNews.ro de Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune. Mulți dintre ei caută cu disperare, de peste o jumătate de an, Euthyrox. Criza de Euthyrox din România a început să se facă simțită la începutul anului, în luna ianuarie. Nu pentru toți pacienții de la început, deoarece unii dintre ei primesc rețete pentru 3 luni și își cumpără medicamentele în avans. Oricum, în februarie-martie, o mare parte dintre ei au început să resimtă din plin criza.

În privința utilității medicamentului, Euthyrox este esențial în tratarea pacienților cu afecțiuni tiroidiene, în patologia gușii benigne sau maligne a adultului, în completarea deficitelor de substituție cu hormoni tiroidieni, în hipotiroidie sau în cazul extirpărilor totale sau parțiale ale tiroidei (tiroidectomie), la pacienții cu cancer tiroidian. Levotiroxina sodică, substanţa activă din Euthyrox, este un hormon tiroidian de sinteză utilizat în tratamentul afecţiunilor glandei tiroide. Are un efect similar cu cel al hormonilor naturali.

Dacă intri pe medicamentelipsa.ms.ro, rapoartele legate de lipsa Euthyrox sunt numeroase, iar unele noi apar zilnic. În timp ce starea de sănătatea a oamenilor se agravează, mai ales în cazul celor fără bani sau relații, Ministerul Sănătății evită răspunsurile pe acest subiect, iar în urmă cu 4 luni, într-una dintre rarele ocazii în care a existat un comunicat pe această temă, a anunțat că problema este ca și rezolvată.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI