Pericolul de pe TikTok: de ce să nu crezi tot ce vezi acolo
TikTok a devenit o aplicație extrem de populară în rândul tinerilor. Numai că există niște pericole reale. Iată de ce n-ar trebui să crezi tot ce vezi acolo.
TikTok e o aplicația creată de chinezi, care a reușit să prindă extrem de bine inclusiv în Occident. Au fost niște acuzații legate de securitate națională, a fost interzis de americani în câteva domenii cheie din SUA, precum American Navy, dar totuși are succes.
E preferată în special de tineri, dar a ajuns să fie și raiul influencerilor.
Numai că nu trebuie să crezi întotdeauna ce vezi acolo. Ultimele îngrijorări sunt legate de filmulețe de tip DIY – adică Do it yourself (n. red. – trad: poți face de unul singur). Asta înseamnă că există unii utilizatori care fabrică diverse periculoase ce pot fi periculoase.
Multe dintre aceste clipuri au sute de mii de aprecieri, ceea ce i-a făcut pe specialiști să tragă un semnal de alarmă.
Pericolul de pe TikTok
Mai mulți utilizatori s-au filmat în timp ce își produceau singuri diverse tipuri de băuturi periculoase. Au folosit ingrediente precum sucuri de fructe, zahăr și drojdie uscată. Videoclipurile i-au inspirat și pe alții să facă același lucru, dar fenomenul e considerat unul periculos.
Un cercetător de la Universitatea din Colorado susține că, odată lăsate la fermentat, astfel de combinații se transformă în băuturi alcoolice extrem de periculoase. Drojdia fermentează, iar combinația cu zahărul poate fi letală. Mai mult, tot dioxidul de carbon adunat în recipientul în care se fac astfel de băuturi artizanale ar putea declanșa o explozie în frigider.
Ceea ce fac acum utilizatorii de TikTok seamănă cu ce se întâmpla în închisorile american în urmă cu multă vreme. Deținuții produceau alcool din diverse combinații, dar multe dintre aceste experimente au avut consecințe dezastruoase. Mulți dintre deținuți s-au otrăvit și au murit.
Astfel de băuturi create acasă poate duce și la botulism, susțin specialiștii, o boală declanșată de toxinele bacteriene. Spre exemplu, atunci când PH-ul sucului de fructe scade sub un nivel ideal, atunci acesta devine mai puțin acid și favorizează un mediu ideal pentru ca sporii bacteriilor să se împartă și să crească. Printre simptome se numără vedere încețoșată, dificultăți de respirație și o senzație ciudată pe limbă.
Boala poate duce și la complicații grave precum paralizie musculară. Astfel de clipuri circulă pe TikTok însoțite de hashtag-ul #prisonwine și nu toate sunt etichetate, așa cum ar trebui, cu mențiunea „ar putea duce la vătămări grave”.