28 apr. 2020 | 06:37

Părinții, disperați: ce vor face copiii de creșă și grădiniță, când mama și tata vor merge la muncă

ACTUALITATE
Părinții, disperați: ce vor face copiii de creșă și grădiniță, când mama și tata vor merge la muncă

Mulți copii se vor bucura să afle că nu mai trebuie să meargă la școală, la grădiniță sau la creșă până la toamnă. Din păcate, părinții nu sunt la fel de entuziasmați, pentru că trebuie să muncească.

Pe parcursul zilei de ieri, a devenit oficial faptul că exceptând copii din clasele a 8-a și a 12-a, nimeni nu va mai merge la școală până la toamnă. Decizia fără precedent în istoria României a fost luată de oficialii de la București pentru a opri răspândirea pandemiei. La scurt timp după, au apărut criticile din parte părinților care trebuie să muncească și nu știu ce vor face cu copiii.

Iulian Cristache este președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți. Printr-o declarație înaintată către Hotnews, Cristache speră să obțină din partea oficialilor deschiderea creșelor și grădinițelor. Mai mult decât atât, el atrage atenția asupra tuturor copiilor sub 12 ani care nu pot fi lăsați singuri acasă în condiții relaxate. În opinia sa, nu este în regulă ca până și creșele sau grădinițele private să fie închise.

Avem întrebări ce se va întâmpla cu familiile care nu au posibilități să-și plătească bone sau care nu au bunici cu care să-și lase copiii, cei de la creșă și preșcolarii. Aici trebuie să găsim înțelegere, să se deschidă creșele și grădinițele. Nu toți părinții își vor trimite copiii la creșă, ele oricum nu erau tot timpul pline, anumiți părinți îi țineau acasă sau aveau alte variante.

Vom căuta o soluție cu Ministerul. Vom cere deschiderea creșelor și a grădinițelor, sunt familii care își vor pierde locul de muncă, nu pot rămâne acasă și nu au puterea financiară să se susțină 5-6 luni sau cât mai durează criza, a afirmat Cristache, într-o declarație pentru HotNews.ro.

Iulian Cristache a insistat pe faptul că trebuie să învățăm să trăim cu virusul și înțelege acest lucru, dar părinții au nevoie de ajutor sub orice formă, în contextul în care nu au ce să facă cu micuții lor. Trebuie să învățăm să trăim cu acest virus pentru că până în toamnă nu cred că vom avea un vaccin care să asigure prezența copiilor la școală fără riscuri. Pe de altă parte nu știu care părinte va administra copilului un vaccin care a fost făcut pe repede înainte. Un vaccin nu se face în 5-6 luni și necesită ani de testare pentru a vedea efectele secundare.

Trebuie legiferată predarea în mediul online, aș merge chiar mai departe în funcție de cum va evolua acest virus, chiar și evaluarea să o faci în mediul online și pentru asta ai nevoie de niște investiții majore făcute de către Guvern, să achiziționeze platforme online, să asigure securitatea lor. Învățământul universitar este pregătit, dar problema o avem în preuniversitar. Ce vom face cu ciclul primar, unde nu putem vorbi de cursuri online la clasa pregătitoare, la clasa I, când acești copii sunt învățați cum să țină creionul în mână, care este poziția corectă față de caiet, aici vom avea mari probleme, a mai spus Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele