Office 365 devine Microsoft 365: ce înseamnă cea mai mare schimbare pentru abonați
În urmă cu aproximativ 8 ani, Microsoft a introdus un abonament la Microsoft Office intitulat Office 365. Acesta va suferi acum o schimbare majoră și va fi intitulat Microsoft 365.
În contextul în care oferta Microsoft de servicii online s-a diversificat semnificativ în ultimii ani, iar unele dintre acestea îți vor fi oferite contra unei sume lunare, gigantul din Redmond a decis să ți le livreze împreună cu pachetul Office. Partea bună este că nu va crește prețul la abonamentul pe care îl plăteai deja. Partea proastă este că opțiunile suplimentare nu vor fi neapărat utile pentru toată lumea.
Începând cu 21 aprilie, Office 365 va fi transformat în Microsoft 365. Pe lângă instrumentele software care erau incluse în trecut, vor fi incluse mai multe particularități care țin de cloud și inteligență artificială. În teorie, toate sunt menite să te facă mai productiv, când stai pe laptop, tabletă sau smartphone.
Pentru uz personal, prețul rămâne același, 7 dolari pe lună sau 70 de dolari pe an. Pentru întreaga familie, costul este de 10 dolari pe lună sau 100 de dolari pe an. Printre instrumentele cele mai importante care vor fi introduse se numără Family Safety App, un instrument complex de control parental cross-platform.
Punctual, Microsoft 365 va include în continuare aplicațiile din suita Office pentru desktop, un terrabyte de spațiu pe OneDrive și 60 de minute de conversații de pe Skype pe mobil. Deși ar fi fost ideal ca Microsoft să includă din nou spațiu nelimitat pe OneDrive, cum a făcut-o în 2014, acea oferă nu va mai reveni probabil niciodată, pentru a preveni abuzul.
Printre opțiunile noi, este inclus Microsoft Editor, un instrument care folosește inteligență artificială pentru ajutor la scris, în aplicațiile Office, dar și în Microsoft Edge sau Google Chrome, printr-o extensie de browser. Dincolo de sugestii gramaticale legate de anumite cuvinte, te va ajuta să reformulezi propoziții întregi, după ce le selectezi întegral.
PowerPoint Designer te ajută să faci prezentă mai atrăgătoare, cu acces la 8000 de fotografii și 175 de clipuri video în buclă. În plus, acel conținut va fi disponibil pentru a fi inclus în Word și Excel, nu doar PowerPoint.