10 ian. 2020 | 07:55

Noi detalii despre iPhone SE 2: când se lansează iPhone 9 și cum arată

ACTUALITATE
Noi detalii despre iPhone SE 2: când se lansează iPhone 9 și cum arată

De la lansarea iPhone SE, Apple a neglijat piața terminalelor un pic mai accesibile, dar se pare că va remedia situația în prima jumătate a acestui an cu iPhone 9.

Deja de câțiva ani, un al doilea iPhone SE a făcut subiectul multor speculații în online. Niciun oficial Apple nu a comentat pe marginea posibilității lansării unui asemenea dispozitiv și nu este foarte clar dacă va exista sau nu, dar având în vedere ineficiența marilor companii de tech de a ține un secret, sunt șanse mari ca acest lucru să se întâmple. iPhone 9

Viitorul gadget se pare că va fi intitulat iPhone 9 și, dacă randările publicate de Steve Hemmerstoffer aka OnLeaks se dovedesc a fi adevărate sau corecte, terminalul ar trebui să arate la fel ca în imaginile alăturate.

Ca referință, deși iPhone 9 nu pare un nume foarte potrivit pentru un terminal Apple, în contextul în care ultimele gadgeturi ieșite din Cupertino sunt intitulate iPhone 11, gigantul american ar putea avea un motiv bun pentru nomenclator. iPhone 9 va fi foarte similar din punct de vedere vizual cu iPhone 8, integrând la bază un buton de Home, pentru cei care nu s-au obișnuit cu limbajul de design introdus odată cu iPhone X.

iPhone 9 sau iPhone SE 2 va fi construit în jurul unui panou de 4,7 inci. Avea avea margini destul de groase pe laterale, împreună cu margini și mai groase în partea de sus și de jos a panoului. Upgrade-ul în materie de design, dacă îl putem numi așa, constă în spatele de sticlă mată care a fost introdus în 2019, odată cu iPhone 11 Pro.

Dimensiunile vehiculate sunt 138.5 x 67.4 x 7.8mm, un pic mai groase decât cele de la iPhone 8. Partea de procesare va fi asigurată de Apple A13 Bionic cu 3GB RAM, aceeași combinație de hardware pe care o vezi în spatele unui iPhone 11. Nu va avea încărcare wireless, doar prin Lightning. Prețul pentru un iPhone 9 sau iPhone SE 2 va fi de 399 de dolari.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele