Facebook rezolvă cea mai mare problemă din Messenger: cum te-a scăpat de spam

Facebook rezolvă cea mai mare problemă din Messenger: cum te-a scăpat de spam

Într-o perioadă în care răspândirea de știri false reprezintă cel mai periculos fenomen din online, Facebook încearcă să-l prevină printr-un update la Messenger.

Au trecut câțiva ani de când Facebook Messenger a devenit soluția perfectă pentru a răspândi știri false. Găsești un material mincinos pe Facebook, optezi să-l partajezi printr-un mesaj și începi să faci click pe fiecare contact din cea mai mare rețea de socializare. Respectiva actualizare nu doar că te-a făcut să primești mai des mesaje de la părinți, dar a făcut mult rău în spațiul online.

Din fericire, aceeași funcționalitate, introdusă inițial în WhatsApp, a fost integrată în Messenger, printr-o actualizare de software. Consecințele sunt cât se poate de clare. Un mesaj, articol, știre sau orice alt tip de conținut pe care îl găsești online nu mai poate fi partajat prin Messenger la mai mult de cinci persoane, în același timp.

În mod previzibil, cei de la Facebook sunt foarte mândri de decizia pe care au luat-o și sunt încrezători că va preveni dezinformarea și răspândirea de conținut mincinos.

”Introducem o limită de înaintare a conținutului prin Messenger pentru a facilita blocarea efortului celor care caută răspândirea de haos, dezinformare și, inadvertent, de subminare a informațiilor corecte.”, au menționat oficialii companiei printr-o postare pe blogul oficial.

Ca referință, noua limitare introdusă pe Facebook Messenger a fost inclusă în WhatsApp în luna aprilie a acestui an. În acest fel, cei de la Facebook, proprietarii aplicației de mesagerie, au reușit să prevină răspândirea frecventă a mesajelor. În consecință, în doar câteva zile, WhatsApp a înregistrat o scădere cu 70% a înaintării de mesaje în întreaga lume.

Gestul celor de la Facebook legat de Messenger nu este însă atât de mult pentru binele umanității, cât o consecință a presiunii la care este supusă compania condusă de Mark Zuckerberg. Gigantul american a fost foarte criticat în ultimele luni din cauza efortului inexistent pe care îl face cu referire la răspândirea de informații false legate de coronavirus și de iminentele alegeri din SUA.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI