Facebook Messenger s-a reinventat complet: de ce nu vei vedea schimbările, încă
Facebook Messenger a fost reinventat de la zero, înaintea lansării celei mai noi iterații a popularei aplicații de chat. Multe dintre schimbări sunt însă doar la interior.
Ne apropiem cu pași repezi de momentul în care vei putea trimite și primi mesaje într-un singur loc de pe toate platformele din portofoliul Facebook. În această categorie, intră Messenger, WhatsApp și Instagram. Un pas foarte important în această direcție a fost făcut odată cu lansarea celei mai noi variante de Facebook Messenger dedicată posesorilor de iPhone.
Noua variantă de Messenger disponibilă pe iOS a fost reconstruită de la zero. Au existat referințe la această iterație încă din aprilie 2019, în cadrul conferinței F8. La momentul respectiv, a fost prezentată ca fiind iterația Lightspeed (Viteza luminii).
Dincolo de un timp de încărcare mai mic și o viteză sporită la navigarea prin meniuri, majoritatea utilizatorilor nu ar trebui să simtă vreo diferență între noua aplicație și cea pe care au folosit-o ieri sau săptămâna trecută. Efortul din spatele Lightspeed a constat în optimizarea codului de programare din spatele a aceea ce văd utilizatorii. În practică, de la cele 1,76 milioane de linii de cod pe care le găseai în varianta anterioară de Messenger, s-a coborât până la 360.000 de linii de cod.
Practic, în loc să mai bage funcții noi într-o aplicația care era umflată artificial, s-a optat pentru eliminarea particularităților care erau inutile, chiar și dacă acestea erau invizibile pentru majoritatea utilizatorilor.
Odată cu acest update, va fi eliminată și secțiunea Discover din Messenger, având în vedere că este foarte puțin probabil să o fi accesat prea des. O confirmare în acest sens a venit încă de acum o săptămână, Ca un mic avertisment, Facebook a anunțat că vor exista câteva opțiuni care, pentru o perioadă de timp limitată, nu vor funcționa. Nu este foarte clar ce intră în acea categorie sau pentru ce perioadă de timp vor fi probleme.