Evaluarea Națională 2020, etapa specială: tot ce trebuie să știi despre sesiunea care începe astăzi
Un număr important de absolvenți de clasa a VIII-a încep astăzi Evaluarea Națională. Aceasta este o etapă specială dedicată celor care, din motive medicale, nu au putut participa la prima sesiune.
Pentru prima oară în istoria Evaluării Naționale în țara noastră, în această vară, vor exista trei sesiuni de examinare. Prima dintre ele s-a încheiat deja, iar astăzi începe sesiunea specială, în premieră. Cea de a treia este dedicată celor care au picat una sau mai multe dintre probele din prima sau a doua sesiune.
Este important de reținut că un elev care nu a obținut o notă de trecere la prima sesiunea nu are dreptul să participe la etapa specială. Aceasta este dedicată doar celor care s-au aflat în izolare sau carantină în urmă cu câteva săptămâni. În plus, tot acum vor da examenul cei care au avut o temperatură de peste 37,3 grade la intrarea în centrul de examinare, motiv pentru care au fost trimiși acasă.
Un număr de 216 elevi vor participa la Evaluarea Națională 2020 – etapa specială. Examenul începe astăzi, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba și Literatura Română, cu 192 de candidați înscriși. Marți, 30 iunie, are loc proba la Matematică, cu 206 candidați înscriși. Ultima probă este cea de Limba maternă, programată pe 1 iulie, cu 9 candidați înscriși.