Eliminarea restricțiilor, sub semnul întrebării: avertismentul lui Vela, dacă ”întindem chefurile de 1 mai”

Eliminarea restricțiilor, sub semnul întrebării: avertismentul lui Vela, dacă ”întindem chefurile de 1 mai”

În timp ce românii visează la ridicarea restricțiilor după 15 mai, Marcel Vela atrage atenția asupra faptului că lucrurile nu sunt atât de simple. Totul ține de noi.

În cea mai recentă intervenție televizată a ministrului de Interne, Vela a primit mai multe întrebări legate de activitățile românilor de 1 mai. În mod tradițional, această zi este asociată cu grătare, petreceri în aer liber și deplasări la plajă. Oficialul a răspuns cât se poate de sincer și a explicat că, în timpul stării de urgență, aceste activități sunt interzise prin lege. Dacă vom ignora avertismentul autorităților, riscăm amânarea ridicării restricțiilor, programată inițial pentru 15 mai.

„Dacă vom respecta toate condițiile, vom implementa un scenariu benefic. Dacă de 1 mai, weekendul viitor, lumea se relaxează, dacă pe 15 mai se vor înregistra creșteri de cazuri, nu vor fi scenarii care vor fi discutate într-o variantă optimistă. (…) Lucrăm la mai multe variante, gândim măsuri care se relaxează partial sau total. (..) Dacă avem un comportament corect s-ar putea din 15 mai să avem mai multe măsuri relaxate. Dacă facem grătare, întindem chefurile, s-ar putea ca din 15 mai să nu avem atâtea măsuri relaxate ”, a declarat miercuri, Marcel Vela, la Digi 24.

Pentru a preveni eventuale scandaluri și conflicte între românii petrecăreți și autorități, Vela a mai venit cu o mențiune importantă. De 1 mai, se va suplimenta numărul de angajați ai MAI pentru ca aceștia să fie cât se poate de eficienți în dispersare eventualelor mulțimi adunate la grătare.

În final, ministrul de Interne este optimist și ia ca referință respectarea măsurilor de distanțare socială respectate de români în perioada Paștelui. Vela a mai spus că românii au respectat măsurile impuse de autorități în perioada Sărbătorilor Pascale. „Din datele noastre, nu există o explozie de cazuri și un număr să intre în zona de alarmare. Suntem pe o pantă lină descrescătoare”, a spus el.

Dincolo de avertismentul MAI, Poliția Capitalei i-a avertizat miercuri pe români că de data aceasta de 1 Mai trebuie să facă grătarul acasă, în familie, și că „nu vor fi tolerate abaterile de la normele de convieţuire socială” sau încălcările prevederilor Ordonanţelor Militare. Poliția reamintește că amenzile pentru nerespectarea ordonanțelor sunt cuprinse între 2.000 și 20.000 de lei.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: