Electrica face asta chiar la început de an. Românii trebuie să știe acest lucru când plătesc factura la curent electric

Electrica face asta chiar la început de an. Românii trebuie să știe acest lucru când plătesc factura la curent electric

Un anunț deosebit de la Electrica a venit fix înainte de noul an. Conform companiei, schimbarea de acum nu e atât de rea pe cât ai crede.

Conform detaliilor oficiale, Electrica Furnizare se adaptează noilor cerințe și obiceiuri de consum și plată ale clienților. Mai ales după 2020, când ne-am bazat mai mult ca niciodată pe internet. Astfel, propune modalități noi de plată și consiliere a clienților.

De la 1 ianuarie 2021, în cadrul Centrelor de Relații cu Clienții Electrica Furnizare și al punctelor de prezență care găzduiesc casierii, nu se vor mai desfășura operațiunile de încasare în numerar.

Toate celelalte operațiuni desfășurate în cadrul tuturor punctelor de prezență Electrica Furnizare continuă să se desfășoare, personalul Electrica Furnizare concentrându-se astfel pe creșterea calității experienței clienților în zone de interes pentru aceștia, precum oferte de produse și servicii noi sau consiliere pe tema liberalizării.

„În 2020, s-au realizat cu 87% mai multe tranzacții de plată prin portalul și aplicația MyElectrica față de anul trecut, iar ponderea tranzacțiilor s-a dublat, fapte generate de schimbări în comportamentul clienților, evident, dar și de eforturile pe care compania le dispune constant în relație cu simplificarea accesului la produsele si serviciile noastre prin digitalizare.  Avem un portofoliu amplu și divers, cu reprezentativitate pe mai multe tipologii de clienți si tratăm nevoile tuturor cu responsabilitate, aplicând o gândire orientată spre soluții adaptate fiecărui segment de clienți. Astfel, renunțarea la serviciul de încasare în numerar în casieriile proprii nu ii impactează pe acei clienți care preferă în continuare plata în numerar, acestora punându-li-se la dispoziție aceeași metodă de plată accesibilă prin partenerii cu care colaborăm.”
Cristian Eugen Radu, directorul de marketing Electrica Furnizare.

Cum poți plăti factura Electrica, de la 1 ianuarie?

Clienții care preferă achitarea în continuare a facturilor la un punct fix au mai multe opțiuni prin partenerii noștri: rețeaua PayPoint și rețeaua un-doi, automatele bancare ale băncilor partenere, Westaco Expres (disponibil și în stațiile OMV / Petrom) și Terminale Qiwi sau terminale de plată deținute de terțe persoane prin Idea Bank.

Electrica Furnizare investește constant în soluții de creștere a satisfacției clienților săi, una dintre direcțiile strategice de îmbunătățire a experienței clientului fiind digitalizarea serviciilor oferite de companie.

Compania pune la dispoziția clienților diverse modalități de plată online, care permit achitarea facturilor simplu și rapid, prin MyElectrica (portalul online și aplicația mobilă de plată a facturilor), precum și vizualizarea istoricului facturilor sau evidența plăților la zi.

Alte metode de plată online disponibile sunt: – Internet Banking – Mobile Banking BRD – Aplicații Orange Money și mobilPay Wallet – Debit direct (ING Bank, BCR, BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank). Ai toate detaliile despre acest demers aici.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: