Donald Trump, penalizat din nou pe internet: greșeala care l-a costat scump
De aproximativ o lună, Donald Trump se află în conflict deschis cu rețeaua sa de socializare preferată și nu pare să se încheie prea curând. O nouă postare a președintelui SUA a fost marcată ca mincinoasă.
În fiecare zi, Donald Trump face zeci de postări pe Twitter. Pe respectiva rețea de socializare, are nu mai puțin de 82,3 milioane de urmăritori și urmărește 46 de persoane. Ca să-ți faci o imagine despre cât de prolific este președintele Statelor Unite pe Twitter, ai în vedere totalul său de 53.000 de postări.
Cu toate acestea, având în vedere minciunile parțiale sau integrale pe care le postează online, câteva consecințe pentru comportamentul său erau inevitabile. Deși postările malițioase nu-i sunt șterse lui Donald Trump, ajung să fie însoțite de un avertisment precedat de semnul exclamării, după cum se poate vedea în captura de ecran de mai jos.
Cel mai recent marcaj din partea Twitter pe care l-a avut Donald Trump la o postare a inclus textul ”Manipulated Media” (conținut media modificat). Acel detaliu tehnic a fost asociat unui clip de un minut pe care l-a postat președintele. Clipul ilustra o aparentă știre despre un copil rasist, cu logo-ul CNN. Aceea era o știre falsă, clipul respectiv nu a fost niciodată difuzat de CNN, iar argumentul lui Trump era că încearcă să atragă atenția asupra evitării știrilor false care se răspândesc pe internet.
Cei de CNN s-au simțit nevoiți să răspundă la postare și l-au implorat pe președinte să fie ”mai bun decât atât”, să se abțină de la postat clipuri false în care sunt exploatați copii.
Un purtător de cuvânt al Twitter, a explicat că marcajul ”manipulated media” a fost asociat postării pentru a oferii oamenilor un context mai amplu când vine vorba de postări cu clipuri false. Din păcate, acea etichetă nu a prevenit repostarea sau partajarea clipului pe Twitter sau alte platforme online. Din fericire, după mai mult de 24 de ore de la postarea inițială, clipul a dispărut de pe Twitter și Facebook, datorită unei plângeri pentru încălcarea drepturilor de autor din partea creatorului clipului.