13 oct. 2020 | 07:21

Deputat, condamnat la închisoare pentru manifestări neo-naziste: gestul extremist pe care l-ai fi omis

ACTUALITATE
Deputat, condamnat la închisoare pentru manifestări neo-naziste: gestul extremist pe care l-ai fi omis

Într-o decizie fără precedent a unei instanțe, o personalitate importantă din mediul politic al unei țări europene a fost condamnată pentru neo-nazism.

Extremismul politic a devenit destul de comun în ultimii ani în Europa. Manifestările neo-naziste sunt mai comune decât ai crede, dar prea puține țări fac eforturi pentru suprimarea mișcărilor de extremă dreapta. O condamnare importantă în acest sens vine din Slovacia.

Pentru utilizarea de simboluri neo-naziste, un tribunal slovac l-a condamnat pe Marian Kotleba, un deputat de extremă dreapta, la executarea a patru ani și patru luni de închisoare din cauza utilizării de simboluri neonaziste. Ca referință, Kotleba este șeful partidului de extremă dreapta din această țară, intitulat Partidul Popular Slovacia Noastră (LSNS).  Membru parlamentului a fost acuzat că a promovat o „mișcare de suprimare a drepturilor și libertăților fundamentale”, potrivit parchetului.

Întregul set de circumstanțe a fost declanșat de nite donații făcute de deputatul slovac. În timpul unui eveniment caritabil organizat în 2017 de LSNS într-o școală din Banska Bystrica (centru), Kotleba a dat la trei familii, în fața a 400 de invitați, cecuri în valoare de 1.488 de euro fiecare. Valoarea cu pricina a dus la condamnarea sa.

Deși suma de 1488 de euro nu înseamnă absolut nimic pentru tine, simbolistica din spate este evidentă pentru neonaziști. Numărul 14 este o referință la un slogan format din 14 cuvinte ale celebrului David Lane, susținător al supremației albilor. În același timp, 88 este o referință la a opta literă a alfabetului, H, o referință la salutul nazis ”Heil Hitler”.

Kotleba, în vârstă de 43 de ani, și-a susținut nevinovăția de unul singur în tribunal. „Nu știu că am comis o crimă”, a spus el în special în pledoaria sa finală. Discursul final al deputatului a durat aproape opt ore.

Înainte să ajungă după gratii, acuzatul face apel la Curtea Supremă. Ca o consecință suplimentară, dacă aceasta din urmă ar aproba verdictul instanței penale specializate din Pezinok (vest), Kotleba și-ar pierde mandatul de deputat, conform constituției slovace.

Ca detalii suplimentare, se știe că Marian Kotleba, fost profesor de liceu și guvernator regional al Banska Bystrica, a condus marșuri cu membri ai partidului său îmbrăcați în uniforme neonaziste. A mai fost acuzat în trecută că a pronunțat discursuri de ură, manifestă în mod deschis ostilitate față de minoritatea romă, dar nu a mai fost condamnat.

„Acest verdict este o revelație”, a declarat Aneta Vilagi, analistă a Universității din Bratislava, pentru AFP după verdict. „Este pentru prima dată când o instanță slovacă condamnă o persoană publică atât de cunoscută și angajată politic. LSNS a susținut întotdeauna că nu erau în niciun caz extremiști”, a adăugat ea.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele