De ce nu ești fericit — sau căutarea perpetuă după „mai bine” care te roade pe interior

Încă din copilărie îți sunt alimentate niște pretenții extraordinare vizavi de ce poți face în viață, cine poți deveni, ce poți obține. În realitate, îți este alimentată o competiție cu tine care te face nefericit sau, cu siguranță, mai puțin fericit decât ar trebui să fii.

[related]

Fericirea este cea mai fascinantă fațetă a realității. Este un concept surprinzător de abstract pentru care cei mai mulți luptă toată viața, dar incredibil de puțini îl ating vreodată. Gândește-te la prietenii tăi adevărați sau la oamenii cu care ai putut avea o discuție sinceră în ultimii ani și care ți-au spus că sunt cu adevărat fericiți, orice ar însemna asta. Îi numeri pe degetele de la o mână, dacă există.

Cei mai mulți dintre noi sunt într-o perpetuă cursă după mai mult, mai bun, mai scump sau mai extravagant. Indiferent că este vorba de o mașină mai nouă, o casă mai mare sau mai mulți bani în bancă, rareori întâlnești pe cineva care afirmă cu mâna pe inimă că este fericit.

Adoptat când era copil, un bărbat și-a găsit familia biologică după 75 de ani. Minunea de Crăciun a unui american

Trauma prin care a trecut Radu Ștefan Bănică. Artistul, bătut și agresat de propriul profesor: ”După 6 pumni în burtă, normal că plângi”

Referințele legate de fericire în ziua de azi au devenit atât de abstracte încât cineva aproape că se simte ciudat să spună că este fericit sau, mai grav decât atât, să se simtă fericit. Această noțiune a devenit încărcată cu atât de multă greutate, încât dacă într-o zi de joi, la 14, bei o cafea uitându-te la cer, ți-e frică să spui că ești fericit. Eventual spui că ”ți-e bine”, fericirea este pentru nunți, botezuri și revelioane.

În practică, mai mult nu este întotdeauna mai bun și deși poate suna nonsensic, există mai multe studii care atestă această realitate.

Căutarea fericirii este un scop nobil și fascinant în sinea sa, cum zicea și Vama Veche în urmă cu vreo două decenii. Fericirea e ceva ce nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei merită să alergi toată viața. Sunt și nu sunt de acord cu asta, dar voi explica mai jos de ce.

Oamenii sunt fericiți cam de nota 7

Mihaly Csikszentmihalyi și Jeremy P. Hunter sunt doi cercetători în domeniul psihologiei care și-au dedicat viața studiului fericirii. Ce este ea, cum se obține, dar, mai ales, de ce majoritatea oamenilor nu sunt fericiți. Printre lucrările co-semnate de cei doi se numără și una intitulată Studiul Jurnalului despre Fericire pe care o găsești în forma ei integrală aici.

Deși nu știu dacă metoda utilizată a fost patentată de cei doi, la finalul anilor 80 și începutul anilor 90 au făcut un studiu pe câteva mii de oameni. Printr-un pager, un precursor al telefonului mobil dacă ești foarte tânăr, ”au stresat” participanții la studiu să răspundă la câteva întrebări simple de câteva ori în fiecare zi și să noteze răspunsurile într-un jurnal.

Întrebările erau legate de nivelul de fericire măsurat de la 1 la 10, de activitatea pe care o întreprindeau la momentul respectiv și, eventual, persoana sau persoanele cu care erau. Deși atât participanții la studiu, cât și organizatorii au înțeles că fericirea este subiectivă, concluzia interesantă a fost alta.

Mii de oameni au căzut de acord că starea lor implicită de fericire este de aproximativ 7. Când aveau un deces în familie, pierdea echipa preferată sau se întâmpla altceva neplăcut, se întâlneau valori între 2-5, dar în scurt timp se revenea la șapte. Reversul era de asemenea valabil. La o nuntă sau un botez, cineva avea norocul să urce până la 10 pentru câteva momente, dar șaptele ”era sfânt.” Și dacă cineva câștiga la loto, acel nivel de fericire extremă nu era de durată.

În mod previzibil, cercetătorii au fost fascinați. În realitate, nimeni nu este fericit în permanență. Prea puțini sunt și nefericiți tot timpul, dar asta e alta poveste. Interesantă este această constantă de ”sunt ok”, dar ”aș putea să fiu mai bine”.

”Există loc de mai bine”, de fapt, este o iluzie pe care ți-o servește creierul de zece ori pe zi, alimentat de societate, rețele sociale, părinți, prieteni, colegi de muncă și nu numai. Toată lumea, inclusiv tu, este convinsă că dacă ți-ar crește salariul, dacă ai schimba locul de muncă, dacă ai merge în concediu în Japonia, ai fi mult mai fericit decât acum. Mai mult decât atât, simți că din vina ta nu ești mai fericit, nu iei suficient de în serios această sarcină.

Mark Manson a ilustrat niște concepte foarte convingătoare pentru a-ți arăta de ce nu poți să le ai pe toate în viață, mai ales că s-ar putea să nu-ți dai seama că le ai deja. Acele gânduri la găsești aici. Ideea de bază este că mai mulți psihologi au căzut de acord asupra faptului că vânarea constantă a experiențelor menite să-ți ofere plăcere sau fericire nu este bună.

Au comparat-o cu o bandă de alergat hedonistică. Ca referință, hedonismul este o concepție care proclamă plăcerea drept binele suprem, iar dorința de a o obține, principiu al comportamentului. Îl mai poți percepe ca fiind cultul plăcerii, conform dexonline.

Dacă ai mers vreodată pe o bandă de alergat știi că nu te ajută să pleci de pe loc, dar, cu siguranță, ești incredibil de obosit la final. Așa și cu fericirea. Faci un efort supraomenesc să depășești nivelul actual, dar nu conștientizezi că, în realitate, exact acea abstractizare sau comercializare a fericirii îți fac ”progresul” imposibil.

În urmă cu câteva săptămâni, am scris un articol intitulat Marketing în secolul 21: cum am devenit reclame ambulante, iar nesiguranța ta se vinde la preț bun. Acolo, am detaliat o serie de mecanisme din societate care îți exploatează vânătoarea ta după fericire, oferindu-ți ”soluții” achiziționabile.

Fericirea ta nu este despre tine

În ultimul an, am încercat să înțeleg mai bine stările prin care trec, sentimentele celor din jur, dar, mai ales, ce-mi lipsește din perioada premergătoare pandemiei. În acest scop, am citit mai mult, am scris mai mult, am analizat mai mult.

În final, am ajuns la concluzia că acum sunt mai puțin fericit decât înainte pentru că, la acea vreme ”dăruiam” fericire și, în același timp, îmi încărcam bateriile. Indiferent dacă ajutam pe cineva să rezolve o problemă tehnică la telefon într-o intervenție de peste o oră sau preparam cuiva un cocktail la un eveniment, eram fericit pentru că am dăruit cuiva o experiență plăcută sau memorabilă.

În acele momente, uitam de efortul din spate, de oboseală, de presiunea momentului ca totul să iasă bine. Ca să înțelegi mai bine ce am simțit într-unul din primele mele evenimente derivate din pasiunea mea pentru mixologie, poți arunca o privire pe postarea de mai jos.

Am mai făcut multe evenimente de atunci, dar nu au făcut decât să-mi întărească o convingere. Fericirea este în egală măsură un sentiment alimentat de colectivitate, cât și de filozofia ta de viață, de spiritul tău creativ, de pasiunea ta manifestată prin experiențe pe care le trăiești și dăruiești.

Să fii într-o perpetuă cursă pentru dezvoltare personală este un scop nobil și, până la o anumită vârstă, merită să-i dedici timp. Ai grijă însă să nu-i asociezi mai multe beneficii decât are în realitate. Nu vei fi sub nicio formă mai bun sau mai fericit peste noapte. Eventual caută-ți o pasiune în acest sens, scopuri mici, după cum am explicat aici – Pasiunea și scopurile mici te țin lucid: de ce sunt mai importante acum ca niciodată.

În căutarea fericirii – echilibrul fascinant dintre efort și bucurie

L-am menționat mai sus pe Mihaly Csikszentmihalyi, un nume pe care nici măcar eu nu-l voi ține minte vreodată. Dacă tot și-a dedicat o mare parte din viață studiului fericirii, psihologul cu pricina a tras și niște concluzii foarte interesante vizavi de modul în care o poți obține.

”Cele mai bune momente în viața noastră nu sunt pasive, receptive, de relaxare… Cele mai bune momente, de obicei, se petrec dacă mintea sau corpul unei persoane sunt forțate la maxim într-un efort voluntar de a realiza ceva dificil, care merită”, explica Csikszentmihalyi în 1990.

Din acest motiv, de exemplu, un jucător de tenis manifestă un sentiment de bucurie la finalul unei competiții de grand slam care pare imposibil de descris în cuvinte. Din același motiv, când faci prima salată de boef acasă care îți iese ”cum o făcea mama”, aproape că îți vine să plângi de bucurie.

Prin extensie, dacă ar fi să înțelegi comedianții, indiferent cât de dificilă sau frustrantă este această meserie, ei sunt motivați de sentimentul indescifrabil de bucurie pe care îl dobândesc când fac sute de oameni să râdă. Nu contează că o glumă bună a trecut prin zece transformări până să aibă efectul scontat. Mai degrabă exact acel efort amplifică bucuria pe care o simte autorul.

În urma eforturilor sale științifice, Mihaly Csikszentmihalyi a dezvoltat o teorie legată de momentele în care oamenii se regăsesc într-o stare de satisfacție deplină, autentică. Această stare a intitulat-o Flow, flux lin ca un curs de apă. Când te afli în acea stare, ești pur și simplu absorbit de o activitate pe care o întreprinzi, de cele mai multe ori, una care implică abilitățile tale creative.

Când un om trăiește acea experiență ”optimă”, ajunge să se simtă ”puternic, alert, are controlul fără un efort deosebit, aproape inconștient”. Atunci, profită la maxim de abilitățile sale duse la apogeu. Similar cu Maslow, Csikszentmihalyi este convins că fericirea nu pică din cer și nici nu-ți bate la ușă.

În schimb, implică un anumit tip de efort, o pregătire, o definire de scopuri și atingere a lor. Important este ca acele scopuri să nu fie nici prea pretențioase, nici prea simple în raport cu abilitățile unei persoane. Mai simplu spus, nu este greșit să vânezi fericirea ca scop, dar este semnificativ mai ineficient decât să dobândești finisarea unui talent sau a unei abilități din care s-ar putea, în timp, să desprinzi acea fericire.

[related]

Partea fascinantă este că cei mai mulți dintre oamenii fericiți nici măcar nu au extraordinar de mulți bani, nu lucrează într-o bancă și nici nu și-au dedicat viața unui birou de manager. Un bucătar pasionat care lucrează zi de zi la propriul restaurant și caută să se reinventeze de zece ori pentru a supraviețui în pandemiei are mari șanse ca, la finalul zilei, să fie mai fericit decât un ministru care a decis să-i închidă cârciuma.

Același lucru este valabil în cazul unui barman, a unui comediant și, într-o oarecare măsură, a unui pictor.

Poate sună un pic abstract, dar fericirea este un transfer de energie. Când oferi bucurie oamenilor, primești bucurie în schimb, iar de aici vine fericiriea. Cu un pic de noroc, poate pleacă chiar și din rândurile unui articol.

Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.