Cum transformi orice poză sau document în PDF pe Mac și îl parolezi
Dacă ești utilizator de Mac și lucrezi deseori cu fișiere PDF, ar fi bine să știi că sistemul de operare Apple include multe instrumente native pentru a interacționa cu aceste documente.
În cazul în care vrei să îți criptezi un PDF prin utilizarea unei parole la deschiderea fișierului, în mod tradițional, trebuie să folosești Adobe Acrobat, versiunea contra cost a Adobe Reader. În cel mai bun caz, trebuie să plătești un abonament lunar pentru a câștiga acces la astfel de funcții. Pe Mac însă, există Preview, un instrument gratuit pe care îl poate folosi oricine, fără să-l instaleze sau să-l descarce de pe internet.
Preview este utilitarul folosit de sistemul de operare pentru a deschide în mod nativ o varietate foarte mare de documente, fără să mai instalezi și alte programe software. Chiar și după ce le-ai instalat însă, poți în orice moment să faci click dreapta pe un fișiere Word, Excel sau PDF din Finder și să optezi pentru deschiderea sa în Preview.
Cu documentul dorit afișat pe ecran, ești la câteva clickuri distanță de materializarea scopului pe care îl ai în cap. Ar trebui să nu dureze foarte mult să rămâi cu PDF-ul criptat.
Ca o alternativă, fă click pe lupa din dreapta sus pe Mac și tastează Preview. Intră în aplicație și, prin intermediul meniului File – Open, deschide documentul de lucru. Din același meniu File, optează pentru Export. Imediat, vei întâmpina o fereastră precum cea de mai sus cu o varietate foarte mare de opțiuni. Alege destinația pentru noul tău fișier protejat. La format, asigură-te că este ales PDF. Bifează Encrypt și va fi afișat câmpul de tastare a parolei. Confirmă parola în câmpul Verify. Apasă la final pe Save.
Poți încerca să verifici fișierul final printr-un dublu click, să vezi dacă îți cere parolă. Un lucru este însă sigur, criptarea executată corect îți face viața mai ușor dacă interacționezi cu documente sensibile.