Cum ștergi aplicații de pe Mac, când nu pot fi dezinstalate din macOS
MacOS, sistemul de operare preinstalat pe orice computer Apple, este promovat ca fiind perfect și foarte mulți utilizatori îi apreciază fiabilitatea. Din păcate, uneori te pune în situații penibile.
În funcție de timpul pe care l-ai petrecut ca utilizator de MacBook sau iMac, ai învățat că aplicațiile terțe se instalează altfel în macOS. Nu implică regiștri și, de cele mai multe ori, este suficient să le copiezi în directorul cu aplicații și ai rezolvat cazul. Există însă o sumedenie de excepții de la această regulă.
Cel mai bun exemplu este suita Office de la Microsoft, care se instalează într-o manieră foarte similară cu cea de pe Windows. În plus, mai există aplicații pe care le descarci/instalezi din Mac AppStore sau aplicații cu care te trezești la pachet când instalezi alte aplicații.
În mod tradițional, pentru a dezinstala o aplicație din macOS, ar fi bine să intri în Launchpad, cu un click pe racheta din stânga jos a ecranului. În câteva momente, vei avea o interfață similară cu cea de pe iPhone sau iPad. Ține click stânga apăsat pe oricare dintre programe și, dacă au fost instalate din AppStore, vor tremura cu un X în colțul din stânga jos al icoanei. Apasă pe X pentru a le șterge.
Alternativa este să intri în Finder la secțiunea Applications, să cauți aplicația buclucașă și să o tragi în Coșul de Gunoi în colțul din dreapta jos al ecranului. Alternativa este să o selectezi și să apeși pe CMD+Backspace cu aceleași rezultate. S-ar putea să ți se ceară o confirmare suplimentară la inițierea ștergerii efective, dar cam atât.
Ultima și cea mai radicală soluție am folosit-o în urmă cu câteva săptămâni, când o aplicație din Launchpad nu putea fi ștearsă pentru că nu-i apărea niciun X în stânga sus. Mai multe decât atât, nici nu era inclusă în lista de aplicații din Finder.
În această situație, fă un click pe mărul din stânga sus și optează pentru About This Mac. Intră la secțiunea Storage și fă un click suplimentar pe Manage. Imediat ar trebui să vezi interfața de mai jos. Aici îți apar cu siguranță toate programele pe care le ai instalate pe sistem, indiferent de susrsă. Selectează progrămelul deranjant și apasă pe Delete. Eventual, așteaptă câteva minute până când dispare din listă.