10 nov. 2020 | 11:23

Contul și cardul bancar unde ANAF nu-ți poate bloca banii. Te pui la adăpost cu așa ceva

BANI
Contul și cardul bancar unde ANAF nu-ți poate bloca banii. Te pui la adăpost cu așa ceva

Revolut a anunțat că, din această săptămână, se vor putea deschide şi conturi IBAN în lei, prin intermediul Libra Internet Bank. Deschiderea unor astfel de conturi IBAN în lei vine cu avantaje și dezavantaje.

“Până acum IBAN-ul era deschis în altă ţară, iar utilizatorii nu puteau să-și încaseze salariile în lei. În momentul acesta contul de Revolut poate deveni contul lor principal. Avem 1,25 milioane utilizatori în România și avem potențialul de a atinge 5 milioane de utilizatori în următorii 3 ani”, a declarat Irina Scarlat, Global Head of Growth la Revolut, în cadrul unei conferinţe online.

Ce avantaje ai pentru conturile în lei pe Revolut?

Principalul avantaj al unui cont IBAN deschis în lei este scurtarea circuitului şi reducerea comisioanelor care ţin de transferul rapid de bani.

În acest sens, se reduc comisioanele de transfer din bancă în contul Revolut, care treceau până acum şi prin sistemul de decontare al Transfond şi prin cel al SEPA.

Practic, transferurile de bani se vor face în sistem send/receive ataşat contului curent, un serviciu pe care băncile tradiţionale nu l-au implementat.

Companiile mici sau fintech-urile preferă acest serviciu care înjumătățește costurile şi timpii de transfer. Băncile preferă comisioanele de transfer, pe interbancar minimul acestui comision fiind de 4 lei per tranzacţie, care include şi comisionul Transfond – unitate interbancară de decontare a plăţilor la nivel local.

Mai exact, cei care primesc salariile pe cardurile Revolut, primeau banii din banca de bază prin decontare SEPA, un sistem european de decontare. Prin deschiderea unui cont IBAN în lei la Libra Bank, decontarea plăţilor se va face doar prin Transfond, fapt care conduce la înjumătăţirea costurilor de transfer al banilor.

ANAF nu poate pune poprire pe conturile IBAN în lei de la Revolut

Până acum, în afara schimbului valutar mult mai avantajos oferit de cardurile Revolut, faptul că această entitate era înregistrată în Marea Britanie – iar acum în Lituania pentru cetăţenii Uniunii Europene – oferea avantajul că ANAF nu putea pune poprire pe conturile posesorilor de carduri Revolut, ei fiind în subordinea băncii centrale dintr-un alt stat.

Din fericire, acest lucru nu se schimbă dacă optezi pentru deschiderea unui cont IBAN în lei la Libra Bank pentru Revolut.

Contul deschis la Libra Bank are ca titular compania Revolut, iar conturile IBAN în lei care vor fi generate pentru clienţii Revolut vor fi nişte IBAN-uri virtuale de evidenţă tehnico-operativă.

Libra Bank nu este o bancă de retail. Așa că, în prim plan va exista contul Revolut deschis la Libra Bank, iar în spate se va ţine evidenţa fiecărui cont în parte, iar comisioanele vor fi împărţite între Libra Bank şi Revolut, în proporţiile stabilite în contractul dintre cele două entităţi financiare.

Există și vești proaste: depunerile nu sunt garantate de FGDB

Singurul dezavantaj al noului serviciu oferit de Revolut este dat de faptul că, momentan, sumele din aceste conturi nu sunt garantate de Fondul de Garantare al Depozitelor Bancare (FGDB).

Revolut este al treilea fintech pentru care Libra Internet Bank va pune la dispoziţie conturi IBAN româneşti, după parteneriatele încheiate cu fintech-ul britanic Monese şi cu fintech-ul lituanian Paysera.

Utilizatorii Revolut vor putea astfel să-şi primească salariile pe cardul Revolut şi să facă alimentări din alte conturi fără comisioane.

Revolut intenţionează să ofere, posibil de anul viitor, servicii de creditare în România. De asemenea, este luată în considerare şi oferirea de servicii de tranzacţionare pentru acţiunile de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).