19 mart. 2020 | 12:45

Cel mai lung zbor al unui avion cu pasageri a avut loc din cauza pandemiei

ACTUALITATE
Cel mai lung zbor al unui avion cu pasageri a avut loc din cauza pandemiei

Pandemia actuală afectează foarte multe domenii, iar de data aceasta a contribuit și la doborârea recordului pentru cel mai lung zbor cu pasageri din istorie.

Pentru a se asigura că răspândirea virusului este ținută pe cât posibil sub control, mai multe companii de zbor s-au văzut nevoite să modifice felul în care își desfășoară activitatea. Este și cazul companiei franceze Air Tahiti Nui, care a bătut, fără să vrea, un record major.

Este vorba despre o călătorie, din 14 martie, dinspre Tahiti din Polinezia Franceză, către aeroportul Charles de Gaulle din Paris, pe o distanță de aproximativ 15.715 de kilometri. În total, zborul de aproape 16 ore (fără opt minute) a depășit recordul pentru cel mai lung zbor comercial, în ceea ce privește distanță parcursă.

Partea interesantă e că, de fapt, zborul este și cel mai lung la nivel domestic, pentru că Polinezia Franceză este teritoriul Franței.

Ce legătură are pandemia cu cel mai lung zbor din istorie

Pandmia de coronavirus a venit și cu o serie de restricții pe care autoritățile le-au impus pentru a împiedica răspândirea virusului. Printre acestea se numără și anumite limite impuse de americani, în ceea ce privește circulația persoanelor.

În mod obișnuit, ruta zborului dintre Tahiti și Paris implica o escală pentru pasageri în aeroportul LAX din Los Angeles. Astfel, toți pasagerii de la bord ar fi trebuit să ia o pauză în Statele Unite, să coboare din avion și să treacă prin procedurile vamale înainte să-și poată continua a doua parte a călătoriei.

Noile restricții impuse de Statele Unite au făcut acest lucru imposibil, așa că avionul n-a mai oprit în Los Angeles, ci a continuat să zboare neîntrerupt până la Paris, devenind cel mai lung zbor comercial cu pasageri din lume, în ceea ce privește distanța parcursă.

Recordul anterior aparținea companiei Singapore Airlines, care oferă un zbor cu pasageri între Singapore și aeroportul Newark din New York pe o distanță de aproximativ 15.343 de kilometri.