Cea mai ciudată soluție găsită de NASA: de ce landerul de pe Marte s-a lovit singur cu o lopată
NASA este cunoscută pentru o serie de descoperiri și reușite extraordinare, însă câteodată pare că soluțiile simple pot fi și cele mai eficiente.
Landerul InSight al agenției spațiale se află pe suprafața planetei Marte. Numai că a întâmpinat câteva probleme tehnice care nu îi permit să își continue activitatea. Mai exact, sonda folosită pentru săpare s-a blocat în solul de pe planeta roșie, care s-a dovedit a fi mai dens decât se așteptau experții, în urma studiilor anterioare.
NASA a căutat soluții pentru a debloca landerul. După mai multe opțiuni, a ajuns la o soluție pe care, cel mai probabil, nu te așteptai să o folosească o agenție spațială renumită. Astfel, agenția și-a instruit landerul să se lovească puternic cu lopata din dotare. Cam cum ai lovit și tu, cel puțin o dată, televizorul atunci când nu mai funcționa cum trebuie.
NASA a găsit o metodă neobișnuită pentru a debloca landerul InSight
Într-o postare pe Twitter, agenția spațială a menționat că soluția adoptată pare să dea roade și vine și cu o imagine care îți arată acest lucru:
A bit of good news from #Mars: our new approach of using the robotic arm to push the mole appears to be working! The teams @NASAJPL/@DLR_en are excited to see the images and plan to continue this approach over the next few weeks. ? #SaveTheMole
FAQ: https://t.co/wnhp7c1gPT pic.twitter.com/5wYyn7IwVo
— NASA InSight (@NASAInSight) March 13, 2020
NASA se aștepta ca sonda să poată săpa lejer în solul cu consistența nisipului. Totuși, din cauza solului dens, InSight s-a blocat și n-a reușit să-și continue misiunea spațială. Scopul final al landerului este să analizeze fluctuația temperaturii de pe suprafața planetei roșii. Acest lucru ar urma să ajute oamenii de știință să înțeleagă cât de similar este, de fapt, miezul planetei marte cu cel al planetei Pământ.