Ce este Lorem Ipsum: la ce îl folosești și cum îl generezi în Word sau online

Ce este Lorem Ipsum: la ce îl folosești și cum îl generezi în Word sau online

În funcție de timpul petrecut în fața un calculator, s-ar putea să fi auzit la un moment dat de Lorem Ipsum, un set de text care îți face viața mai ușoară.

Textul de tip Lorem Impsum este folosit în mai multe industrii ca un text menit să fie înlocuit la un moment dat, dar care te ajută să aplici reguli de formatare. Astfel, poți să vezi cum ar arăta un articol sau o revistă, fără conținutul efectiv care urmează să fie publicat.

Textul cu pricina îl poți vedea și pe diverse site-uri web pentru a-ți forma o opinie despre cum ar arăta o viitoare pagină de internet din prisma designului, folosind un text de probă. Dincolo de partea de utilitate, Lorem Ipsum este începutul unui text într-o formă aparentă de latină, deși, la o privire mai atentă, cuvintele cu pricina nu au sens nici măcar pentru un vorbitor al limbii latine.

În urmă cu mult timp, când lucram în învățământ, foloseam Lorem Ipsum pentru a ține ore de Microsoft Word. Fiind un text care nu are noimă, te ajută să te concentrezi pe prelucrarea lui vizuală, pe formatare, mai mult decât pe al citi.

Indiferent dacă îl vei folosi sau nu vreodată, Lorem Ipsum este atât de important încât îl poți genera cu mai multe aplicații și servicii online decât ai crede. Până și Microsoft Word include un mecanism prin care poți genera zeci sau sute de rânduri de text aparent inutil și fără sens.

Este suficient să tastezi într-un rând, fără ghilimele, comanda ”=lorem()” și să apeși pe enter. Imediat te vei trezi cu trei paragrafe de text, cu câte trei linii în fiecare dintre ele. Ca referință, comanda cu pricina suportă parametrii. Poți folosi =lorem(5,10) pentru a genera cinci paragrafe care se răspândesc pe 10 rânduri de text. Comanda funcționează în orice versiune de Microsoft Word.

De cele mai multe ori însă, folosesc un serviciu online pentru a genera zeci sau sute de paragrafe de Lorem Ipsum pe care să le folosesc în Word, Photoshop, Illustrator, Corel Draw și nu numai. Accesează lipsum.com, alege în dreapta jos câte paragrafe de text îți trebuie și apasă pe Generate Lorem Ipsum. Rămâne doar să selectezi textul generat și să-l lipești în aplicația dorită.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI