Care sunt cele mai valoroase branduri din lume: ce locuri ocupă Amazon, Apple sau Google
În cazul în care ai o afinitate pentru branduri și valoarea financiară din spatele lor, te vei bucura să afli că a fost publicat noul clasament anual al Brand Finance Global 500.
Puterea financiară a unei companii este dată și de percepția publicului asupra brandului din spate. Un brand puternic este ușor monetizabil și, implicit, ajunge să aibă o valoare fabuloasă. Pornind de la acest mecanism și de la faptul că aproape orice om de pe mapamond a auzit de Amazon, nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că gigantul lui Jeff Bezos ocupă din nou prima poziție în clasament.
În urmă cu aproximativ un an, brandul Amazon era estimat la o valoare de 187,9 miliarde de dolari. La ora actuală, se estimează că aceeași entitate a depășit pragul de 220 de miliarde. Ca o premieră absolută, este pentru prima oară în istoria clasamentului când cineva a depășit pragul psihologic de 200 de miliarde de dolari. Faptul că în cazul Amazon discutăm de o creștere de 17,5% de la an la an este cu atât mai bine pentru titanul comerțului online.Google, deși nu mai este o companie de sine stătătoare și activează sub Alphabet, ocupă al doilea loc un top, în creștere de pe poziția trei de acum un an, cu o creștere financiară de 11,9%. Aceasta a sărit de la 142,75 miliarde de dolari până la 159,7 miliarde.
Apple se mulțumește cu locul trei în top, cu o evaluare de aproximativ 140,5 miliarde de dolari, în scădere cu 8,5 procente față de acum un an. Microsoft ocupă poziția a patra în acest top care nu ar trebui neapărat să fie dominat de companii de tech, dar se întâmplă deja de ceva timp. Samsung este pe locul cinci în top cu 94,4 miliarde, iar Facebook este pe șapte, cu 79,5 miliarde. Huawei închide acest top 10 pe anul în curs cu o putere a brandului de 65 de miliarde, în contextul în care scandalul cu Statele Unite nu a dus decât la o creștere cu 4,5% a puterii sale.