26 oct. 2020 | 08:18

Arafat, noi detalii despre pandemie: până când ”va trebui să învățăm să trăim cu virusul””

ACTUALITATE
Arafat, noi detalii despre pandemie: până când ”va trebui să învățăm să trăim cu virusul””

Când vine vorba de pandemia de coronavirus, România se confruntă cu cea mai dificilă perioadă din istoria țării, iar pronosticurile formulate de Raed Arafat nu sunt optimiste.

Duminică seară, Arafat a făcut noi declarații pe marginea modului în care progresează pandemia în România. În opinia sa, cel puțin până în primăvară sau în vara anului viitor, este improbabil să scăpăm de virus. Singura soluție este să învățăm să trăim cu el.

Arafat a avut o intervenție la Antena 3 și a discutat și despre vaccin. Din păcate, pentru o eventuală vaccinare în masă, înainte de februarie sau martie, sunt șanse mici ca o astfel de soluție medicală să ajungă în țara noastră. Mai mult decât atât, oficialul nu este convins că unul sau mai multe vaccinuri vor începe să fie vândute și distribuite la începutul lui 2021.

„Este o problemă de logistică foarte serioasă. Va trebui organizare pe plan mondial și bineînțeles (…) cantitățile care vor fi distribuite. România, din fericire, face parte dintr-un mecanism european și va beneficia pe baza unui mecanism de achiziție european. Deci nu suntem singuri în această situație și asta este foarte bine. Ministerul Sănătății știe exact ce se întâmplă din minut în minut și la momentul în care va începe distribuirea vaccinului vom fi contactați și bineînțeles vom primi partea noastră din fiecare tranșă care este împărțită la nivelul Uniunii Europene”, a spus Raed Arafat.

Singurul sfat pe care îl dă populației, este să învățăm să trăim cu virusul, cel puțin până în vara viitoare.

„Din punctul de vedere al modului în care va evolua virusul, eu cred că cel puțin până la primăvară sau vara anului viitor nu vom sta liniștiți. Va trebui să învățăm să trăim cu virusul respectând toate regulile pe care mulți ne îndeamnă să nu le respectăm. Dacă renunțăm la anumite aspecte din viața noastră temporar, fără să o afectăm semnificativ, atunci este posibil să ieșim cu bine când lucrurile vor reveni la o cvasinormalitate, adică către primăvară – vară”, a concluzionat Raed Arafat.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele