Ar putea fi cel mai bătrân pește din lume: câți ani a împlinit sociabilul din specia koi
În fiecare specie de vietăți, există cazuri extraordinare când vine vorba de durata de viață. De la oameni la pești, poți vedea situații în care pragul de 100 de ani este depășit cu ușurință.
Chiar și așa, nu te-ai aștepta ca un pește sociabil să ajungă să depășească 200 de ani. Această performanță a fost atinsă de Hanako, un pește din specia koi care a ajuns pe lume în 1751, doar pentru a înceta din viață pe 7 iulie 1977. Astfel, se poate lăuda cu nu mai puțin de 226 de ani pe Pământ.
Pe parcursul vieții, Hanako, care se traduce în ”fata floare” în limba japoneză, s-a aflat în posesia clanului Koshihara din era Tokugawa. În mod previzibil, a trecut prin mâna mai multor proprietari, iar ultimul dintre ei a fost doctorul Komei Koshihara.
Pentru a-i fi confirmată vârsta fabuloasă, i-au fost analizați îndeaproape solzii. Peștii dezvoltă niște inele de creștere pe solzi intitulate annuli. Acestea sunt similar cu inelele pe care le poți observa la copaci.
Acele particularități au fost numărate cu ajutorul unui microscop. La final, s-a ajuns la concluzia că acesta a fost cu siguranță cel mai bătrân crap din specia koi din lume și, în același timp, cel mai bătrân pește de apă proaspătă a cărui existență a fost înregistrată vreodată.
Efortul științific pentru a-i măsura vârsta în timpul vieții a fost unul semnificativ. Pentru a nu-i perturba semnificativ existența, i-au fost extrași doi solzi cu penseta din părți diferite ale corpului, iar pe parcursul a două luni, profesorul Masayoshi Hiro din cadrul Laboratorului de Știința Animalelor de la Universitatea Nagoya i-a analizat.
Testele au fost efectuate în 1966. La momentul respectiv, avea 7,5 kilograme și o lungime de 70 de centimetri. Deși este improbabil ca performanța bătrânului Hanako să mai fie dobândită prea curând, cercetătorii au atras atenția asupra faptului că un crap din specia koi ajunge deseori la peste 100 de ani. Din acest motiv, au devenit foarte populari în Japonia, dar și în restul lumii.