Anunț deosebit de la Lidl pentru români: se dau 400 de lei pe lună. Cine se califică?

Anunț deosebit de la Lidl pentru români: se dau 400 de lei pe lună. Cine se califică?
Andrei Simion
Andrei Simion
14:30 29.06.2020

Lidl a anunțat că demarează un nou program prin care să susțină forța de muncă din România. Dincolo de pregătire, retailerul vizează și acordarea unei sume de bani. Mai interesant e că sunt vizați absolvenții de gimnaziu.

Ce propune Lidl acum e un program mai vechi prin care pregătește absolvenți de gimnaziu pentru meseria de vânzător. Și face asta într-un sistem dual de învățământ. Sunt vizați absolvenții de gimnaziu din București, Brașov, Cluj, Iași, Sibiu și Timișoara.

Adolescenții care vor să se înscrie la școala Lidl au timp între 29 iunie și 6 iulie și între 22 și 24 iulie.

400 de lei pe lună pentru cei care se înscriu la cursurile Lidl

lidl anunt pregatire angajati

Cursurile se desfășoară pe parcursul a trei ani. În această perioadă tinerii își pot dezvolta abilitățile practice necesare meseriei, prin stagii periodice în cadrul companiilor ce susțin acest program.

Elevii beneficiază de o bursă în valoare de 400 de lei pe lună și de transport decontat și masă de prânz asigurată pe durată stagiilor de practică în cadrul magazinelor Lidl. După absolvire, elevii primesc un certificat de competențe recunoscut internațional pentru calificarea de comerciant-vânzător, precum și oportunitatea de a se angaja în rețeaua de magazine Lidl.

Proiectul Lidl a fost lansat în 2017. Din promoția acelui an, 10 absolvenți au fost angajați. Programul se numește „Școala de Carte și Meserii”.

Liceele partenere la care elevii trebuie să se înscrie sunt Liceul Tehnologic „Elie Radu” din București, Colegiul Național Economic „Andrei Bârseanu” din Brașov, Colegiul Economic „Iulian Pop” din Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic Economic „Virgil Madgearu” din Iași, Colegiul Economic „George Barițiu” din Sibiu și Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara.

În fiecare liceu din cele șase orașe, Lidl, alături de companiile partenere, formează o clasă de comerciant-vânzător, pe care o susține prin sesiuni practice de formare în magazinele din țară.

Mai multe detalii sunt pe site-ul pus la dispoziție de Lidl.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: