24 iul. 2020 | 10:00

Ai grijă unde parchezi! Amenzi masive pentru greșeala asta pe care ai făcut-o și tu, în România

ACTUALITATE
Ai grijă unde parchezi! Amenzi masive pentru greșeala asta pe care ai făcut-o și tu, în România

România are o problemă semnificativă cu parcările, din cauza numărului masiv de autoturisme din trafic. O nouă amendă va face parcarea și mai dificilă, pe bună dreptate.

În cazul în care te-ai dus la hypermarket și ai parcat într-un spațiu destinat persoanelor cu handicap, nu ești nici pe departe singurul român care a făcut asta. Sunt grupuri întregi de Facebook destinate imortalizării gestului necuviincios. Acele grupuri au fost fondate însă tocmai pentru că nu existau niște sancțiuni clare pentru cei care greșeau. Lucrurile s-au schimbat peste noapte și, contra cost, se va schimba și atitudinea românilor pe subiect. 

Noile modificări aduse legii pentru protecția și promovarea drepturilor pentru persoanele cu handicap au mărit considerabil amenzile pentru cei care ocupă locurile de parcare marcate ca fiind destinate persoanelor cu dizabilități, se arată într-o lege care a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Cu alte cuvinte, noile amenzi au intrat în vigoare și te poți aștepta să le plătești data viitoare când mergi la mall și consideri că poți ignora problemele persoanelor cu handicap.

Legea nr. 145/2020, ale cărei prevederi se aplică de sâmbătă, stabilește că cei care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilități riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 10.000 de lei, precum și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv, scrie Avocatnet.ro. Ca referință, în trecut, Legea nr. 448/2006 prevedea că o astfel de faptă se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei și cu ridicarea mijlocului de transport parcat necorespunzător.

În ceea ce privește persoanele care pot atesta încălcarea legislației în vigoare, lucrurile sunt clare. Potrivit Legii nr. 145/2020, constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor celor care ocupă un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap se fac de către agenții de circulație sau de către personalul de control cu atribuții în acest sens. Va fi interesant de văzut dacă amenzile vor reuși să educe un pic ”șoferul român”.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele