A trăit până la 90 de ani, fără apă și mâncare: cine este yoghinul indian care a bulversat cercetătorii

A trăit până la 90 de ani, fără apă și mâncare: cine este yoghinul indian care a bulversat cercetătorii

Au existat mulți sceptici când vine vorba de stilul de viață al lui Prahlad Jani, dar există mai multe indicii că ar fi trăit până la 90 de ani fără să se fi hrănit în cu nimic în ultimii 80 dintre ei.

Yoghinul care a afirmat că nu a mâncat și nu a băut nimic pe parcursul ultimilor 80 de ani a decedat marți, în India. Pe parcursul vieții, a făcut subiectul mai multor studii medical, chiar dacă toate eforturile de a înțelege cum îi funcționează organismul s-au petrecut doar în țara sa natală.

Cele mai recente analize aprofundate au fost realizate în 2010. La momentul respectiv, mai mulți medici ai armatei indiene l-au studiat pe parcursul a două săptămâni. Au sperat că datele obținute prin experimentele lor vor fi utile în pregătirea soldaților pentru misiuni dificile. Prahlad Jani a stat atunci fără apă sau mâncare timp de 15 zile, fără să folosească toaleta sau să se simtă rău.

”Nu știm deocamdată cum supraviețuiește. Este încă un mister ce fel de fenomen este acesta.”, a concluzionat neurologul Sudhir Shah la finalul experimentului din 2010. Testele de atunci au fost realizat într-un spital din Ahmeabad, India, la inițiativa institutului de cercetare al armatei. În funcție de informațiile pe care le-ar fi obținut, cercetătorii își doreau să ajute soldații sau astronauții să supraviețuiască fără mâncare sau apă. Astfel de informații ar fi fost utile și pentru cei surprinși de dezastre naturale, precum oameni prinși sub dărâmăturile provocate de un cutremur.

„Singurul contact al lui Jani cu orice fel de fluid a avut loc clătindu-și gura și făcând baie, periodic,” a spus directorul institutului de psihologie din cadrul Apărării, într-un comunicat din același an. Doctorii i-au făcut analize la organele interne, creier și vase de sâange, precum și la inimă, plămâni și capacitatea memoriei.

Din păcate pentru moștenirea yoghinului, viața sa va fi învăluită în mister și performanțele sale vor fi întotdeauna contestate la nivel internațional, pentru că studiile medicale ale indienilor nu au fost niciodată validate de comunitatea științifică occidentală.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: