11 dec. 2019 | 08:43

YouTube și Google facilitează pirateria și tocmai au pierdut un proces ”costisitor” din acest motiv

ACTUALITATE
YouTube și Google facilitează pirateria și tocmai au pierdut un proces ”costisitor” din acest motiv

YouTube și Google tocmai au pierdut un proces care va fi de referință în industrie. Un tribunal a stabilit că cei doi giganți se fac vinovați de piraterie din cauza găzduirii pe YouTube a unor filme integrale.

În teorie, pirateria pe YouTube nu este permisă în mod oficial. Asta înseamnă că nu ai voie să urci pe serviciul de streaming cel mai nou film Avengers în varianta integrală pentru că va fi blocat. Blocarea cu pricina se face automat prin intermediul unor semnături digitale asociate peliculelor. Acele semnături sunt oferite de marii producători de filme pentru a facilita blocarea.

În mod evident, baza de date cu pricina este departe de a fi perfectă și favorizează filmele de la Hollywood, mai mult decât producții precum cele din România, India și cam orice altă țară. Din acest motiv, găsești pe YouTube filme precum Mihai Viteazul sau Filantropica și este puțin probabil să fie vreodată date jos. Pentru acele cazuri, cei de la YouTube sunt cât se poate de eficienți în a șterge filme, cu condiția să fie raportate de deținătorul oficial al licenței de distribuție. În rest, argumentul Google pentru fiecare proces intentat pe acest subiect a fost că persoana care a urcat un film este responsabilă de acel gest, nu YouTube.

Din păcate pentru giganți americani, după un proces care s-a întins pe parcursul ultimilor opt ani, un tribunal din india i-a dat dreptate regizorului Suneel Darshan când a acuzat Google și YouTube de piraterie. Judecătorul a concluzionat că gigantul din Mountain View ar trebui să facă mai multe pentru a opri propagarea de conținut piratat pe platforma sa.

Tribunalul din Gurgaon a stabilit că atât Google, cât și YouTube se fac vinovate de încălcarea drepturilor de autor ale regizorului. Din acest motiv, tribunalul a amendat compania americană cu aproximativ 700 de dolari și i-a obligat să nu se mai repete.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele