Vivo X27 este cea mai interesantă chinezărie din ultimele luni: cu ce vine nou

Vivo X27 este cea mai interesantă chinezărie din ultimele luni: cu ce vine nou
07:00 20.03.2019

Ritmul lansărilor de telefoane chinezești a explodat în ultimele luni, iar Vivo X27 este doar cel mai recent dintre ele.

Având în vedere viteza cu care companii precum Vivo lansează aparate noi, nu ar trebui să vină ca o surpriză similaritățile dintre terminale noi și unele care sunt deja pe piață. În același timp însă, aproape de fiecare dată, există diferențe importante de funcționalitate sau performanță, în așa fel încât să se justifice lansarea. În cazul noului Vivo X27, inspirația vine de la Vivo V15 Pro, dar există câteva particularitățile care te fac să cochetezi cu noul gadget.

În cazul ambelor terminale vorbim de un panou Super AMOLED de 6,39 inci cu o rezoluție nativă 1080p+, fără crestături sau perforări. Panoul ascunde un senzor de amprentă în ecran atât la V15 Pro, cât și la Vivo X27.

Noul smartphone are trei camere principale, dintre care cea mai importantă este cea de 48 de megapixeli cu un senzor Quad Bayer. Cea de a doua este de 13 megapixeli cu un câmp vizual ultra-wide de 120 de grade. Acesta este un upgrade față de camerea wide de 8 megapixeli de pe V15 Pro. Senzorul de profunzime pentru fotografii portret are 5 megpaixeli în ambele cazuri. Telefonul vine cu un mod de noapte care suprapune între 12 și 16 expuneri pentru a-ți oferi o imagine clară, fără zgomot de imagine și fără bliț, în condiții de lumină scăzută.

Amatorii de selfie-uri vor folosi în cazul Vivo X27 un senzor giroscopic de 16 megapixeli care sare în sus din ecran când ai nevoie de el. Timpul de ieșire motorizată este de 0,68 secunde.

Pentru procesare, Vivo X27 folosește un SoC Snapdragon 710 care lucrează în tandem cu 8GB RAM și o memorie internă de 256GB. Sistemul de răcire este unul performant, de tip Vapor Chamber și ar trebui să faciliteze o viteză sporită. Sistemul de operare preinstalat este Android 9.0 Pie cu Funtouch OS 9. Acumulatorul este de 4000 mAh și se încarcă rapid la 18W. Prețul de achiziție pentru micuțul din imaginile alăturate este de 470 de euro. Vivo X27 2