VIDEO Westworld va ține loc de Game of Thrones, în 2020

După încheierea Game of Thrones, HBO își pune toată puterea financiară în spatele unui nou sezon din Westworld, dar mai avem de așteptat până la lansare.

Astăzi, a apărut ultimul episod din Game of Thrones și, în mod previzibil, a încheiat povestea celor opt sezoane într-un mod care nu va încânta toți fanii. Din acest motiv, vor mai trece câteva săptămâni până când se vor calma spiritele și se vor potoli dezbaterile pe marginea celui mai piratat serial din toate timpurile.

În cazul în care ți-ai pierdut încrederea în HBO după Game of Thrones, postul de televiziunea și-ar putea răscumpăra greșelile prin intermediul unui nou sezon din Westworld. Din păcate, la fel ca în cazul sezonului opt din GoT, vom avea de așteptat până în 2020 pentru a vedea cele mai noi aventuri din universul fantastic al seriei.

Pentru a crea un pic de interes pentru Westworld, chiar dacă mai avem de așteptat un an până la lansare, după ultimul episod din Game of Thrones, a fost publicat un teaser trailer pentru sezonul trei. Din informațiile pe care le putem desprinde din trailer, acțiunea nu se mai desfășura în vestul sălbatic, India sau Japonia, pe vremea shogunilor și războinicilor samurai.

În schimb, povestea pare să graviteze în jurul lui personajului lui Aaron Paul, pe care fanii îl știu din Breaking Bad sau, mai recent, The Path. În teaserul de mai sus, Paul pare să se plimbe într-un oraș futuristic, deși nu îți dai seama dacă este real sau o simulare virtuală.

În noul sezon, le revedem pe Tessa Thompson și Evan Rachel Wood, care vor reveni în rolurile din primele două sezoane. Distribuției show-ului se vor atașa Lena Waithe și îndrăgitul actor francez Vincen Cassel. Coloana sonoră va cădea tot în sarcina lui Ramin Djawadi, care va reinterpreta piese clasice.

Alexandru Puiu
09:22 20.05.2019
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video