20 apr. 2019 | 09:54

Vatican dezvăluie scara pe care ar fi mers Iisus. E prima dată după 300 de ani

ACTUALITATE
Vatican dezvăluie scara pe care ar fi mers Iisus. E prima dată după 300 de ani
Paul Haring/CNS

Toți oamenii care vor merge la Vatican de Paște vor avea parte de o experiență unică în viață – vor putea urca pe scările pe care se spune că însuși Iisus Hristos ar fi urcat în drumul său spre a fi judecat de Ponțiu Pilat înainte de a fi răstignit pe cruce.

Scările Sfinte au fost acoperite cu scânduri vreme de 300 de ani până acum. Pentru următoarele două luni, ele vor fi  expuse cu ocazia lucrărilor de restaurare. În locurile unde ar fi curs sângele lui Iisus se află acum niște cruci. Oamenii pot să se aplece să sărute cele trei cruci în timp ce le urcă. „Evanghelia lui Ioan amintește că Iisus s-a urcat pe aceste scări de mai multe ori”, a explicat rectorul Scărilor Sfinte, Francesco Guerra.

Nu există documente scrise, dar se spune că mama Împăratului Constantin, Elena, care obișnuia să colecționeze artefacte ale lui Iisus în secolul 4, a cumpărat scările din Ierusalim. „Știm cu siguranță că Sfânta Elena a transportat cuiele folosite pentru a-l răstigni pe Iisus și o porțiune din crucea lui, către o biserică din preajmă”.

Mai mult, lucrările de restaurare au dezvăluit că în marmura scărilor există semne de uzură de la genunchii și tălpile pelegrinilor care au urcat scările în trecut. „Până acum câteva zile, nu era posibil să vezi asta pentru că scările erau acoperite de 300 de ani cu scânduri de nuc”, a zis Guerra.

Un soldat din Statele Unite ale Americii, Frank Scherra, a urcat scările alături de cei șase copii ai săi și a spus că experiența a fost una neprețuită. „Mi-a dat timp să reflectez și să mă gândesc la oamenii care au avut un impact asupra credinței mele și a familiei mele”, a povestit bărbatul. „[Am reflectat și asupra] celor care știu că sunt în Rai sau care încearcă să ajungă acolo. A fost o șansă să mă rog pentru ei”.

Dedesubtul carcasei din lemn, restauratorii au găsit fotografii, monede, mătănii şi bileţele scrise de mână cu rugăciuni, lăsate de-a lungul anilor.

“După ce am dezvelit prima treaptă şi am găsit prima cruciuliţă, a fost clar pentru toată lumea că ceea ce vom găsi dedesubt nu se poate limita doar la competenţa câtorva experţi”, a spus Paolo Violini, specialist restaurator la Muzeele Vaticanului.