12 mai 2019 | 19:49

Trucuri Android TV: Cum instalezi aplicații din surse terțe pe televizor

ACTUALITATE
Trucuri Android TV: Cum instalezi aplicații din surse terțe pe televizor

Utilizarea unui smart TV precum Philips sau Sony, preinstalat cu Android TV, vine cu beneficii adiționale, dacă știi să profiții de ele. Unul care mă încântă într-o manieră deosebită ține de instalarea unor aplicații terțe.

Magazinul de aplicații Play Store pentru Android TV este unul surprinzător de limitat. Numărul dezvoltatorilor care crează aplicații destinate TV-urilor este infim, dacă nu ai în vedere varietate foarte mare de programe pe care le găsești pe Apple TV. Dacă ai însă nevoie de anumite aplicații care îți fac viața mai ușoară, un televizor cu Android TV îți oferă flexibilitatea de a le instala. 

Ca referință, sfatul meu este să nu instalezi aplicații din surse terțe decât dacă ai neapărat nevoie de ele sau îți fac viața mai ușoară. În cazul meu, a fost vorba de aplicații de streaming care nu sunt în Play Store-ul de România. Pe a facilita procesul, am instalat pe TV aplicația TV File Commander de la MobiSystems. Interfața este similară cu cea de mai sus. 3 trucuri android tv aplicații din surse terțeDupă instalare, folosind tastele direcționale de pe telecomandă, intră la PC File Transfer. Confirmă cu click pe Ok. Activează switch-ul din mijlocul ferestrei. În partea de sus a ecranului vei vedea o adresă pe care o poți tasta în browserul tău favorit de pe laptop. Copiază în browser aplicațiile tale de Android TV cu extensia APK în directorul Download. În cazul meu, le-am descărcat de pe apkmirror.com sau apkpure.com.

După ce le-ai copiat, revino în pagina principală a programului și accesează secțiunea Download. Ar trebui să-ți găsești programele copiate la pasul anterior. Încearcă să instalezi una dintre ele apăsând pe Ok. Imediat ar trebui să primești un mesaj de eroare, conform căruia aplicația cu pricina nu are permisiunea să instaleze aplicații pe TV-ul tău. Confirmă cu Ok și ți se va deschide secțiunea Security & Restrictions din Settings – Android Settings. Apasă pe Unknown Sources și bifează TV File Commander. Încearcă din nou să instalezi aplicația dorită, iar de această dată, nu vei mai primi nicio eroare. 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele