18 mart. 2019 | 08:42

Telefonul pliabil Xiaomi va oferi funcțiile Galaxy Fold la jumătate din preț

ACTUALITATE
Telefonul pliabil Xiaomi va oferi funcțiile Galaxy Fold la jumătate din preț

Telefonul pliabil de la Xiaomi a fost subiectul multor zvonuri în ultimele săptămâni și, contrar valorilor de achiziție pentru Galaxy Fold și Huawei Mate X, va fi semnificativ mai ieftin.

Anul acesta, s-au lansat primele telefoane pliabile. Samsung și Huawei au lansat două gadgeturi de top cu prețuri exorbitante. Galaxy Fold are un preț de aproximativ 2000 de euro, în timp ce Mate X sare și mai sus, vreo 2400 de euro. Cu astfel de valori nemaiîntâlnite pentru un terminal de masă, este evident că nu-și vor permite foarte mulți tranziția la pliabile.

Dacă zvonurile se dovedesc a fi adevărate, compania Xiaomi va desființa de una singură mitul terminalelor pliabile de care nu te poți atinge. Acesta își va comercializa telefonul cu doar 1000 de dolari, acelați preț pe care îl poți da pe un Galaxy S10 Plus sau un iPhone Xs Max.

Informația legată de prețul primului telefon pliabil de la Xiaomi vine de la o publicație indiană, iGyaan. Dacă acele detalii se dovedesc a fi corecte, terminalul va ajunge în magazine sub numele Xiaomi Mi Fold sau Xiaomi Mi Flex. În SUA se va vinde cu 1000 de dolari, în Europa va ajunge la 1000 de euro, iar indienii îl vor putea cumpăra la aproximativ 1087 de dolari.

Xiaomi Mi Flex ar trebui să ajungă în magazine între lunile aprilie și iunie. În prima fază, la fel ca alte câteva gadgeturi Xiaomi, se va lansa întâi în China, piața locală. La câteva săptămâni după, va fi disponibilă și varianta globală a aparatului.

În ceea ce privește specificațiile, contrar prețului la jumătate dintr-un Galaxy Fold, performanța va fi similară. Panourile folosite vor fi de tip OLED produse de Visionox Technology. Partea de procesare va fi asigurată de o combinație între un Snapdragon 855 și până la 10GB RAM. Rămâne să vedem detaliile suplimentare care vor circula online înainte de lansarea efectivă.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele