01 oct. 2019 | 10:08

Surpriză pentru Dacia: nici Renault nu înțelege ce se întâmplă cu Duster

AUTO
Surpriză pentru Dacia: nici Renault nu înțelege ce se întâmplă cu Duster

Pe cât de mult a crescut Dacia în ultimii 15 ani, pe atât de mari sunt așteptările pentru următorii 15 ani. De data asta, Renault are parte de-o surpriză și e vorba de Duster. E de departe cel mai ieftin SUV din Europa, în care să ai și încredere, și cifrele arată ce înseamnă pentru grupul auto.

Rezultatele înregistrate de Dacia pe august arată că Sandero și Duster sunt „motoarele” de creștere ale companiei. Totodată, acestea au depășit lejer modele de la mărci mai mari.

Surpriza mai mare pentru Renault e că Dacia Duster a fost al doilea cel mai vândut autoturism din Europa în august. Au fost înmatriculate 19.451 autoturisme, iar asta înseamnă o creștere cu 10,8% față de aceeași perioadă din 2018.

Când vine vorba de Sandero, a fost a patra cea mai vândută mașină din Europa, cu un volum de 17.764 unități, cu 2,5% mai multe decât în 2018.

Ce înseamnă performanța Dacia în contextul european și de ce e o surpriză pentru Renault

cifre vanzari Dacia grupul Renault

Dinamica pieței auto din Europa, în august 2019, a fost prezentată de JATO, companie de analiză în domeniul auto. Și cifrele arată că Dacia a vândut în total 51.692 autoturisme, dintre care circa 37.000 au fost cele două modele extrem de căutate: Duster și Sandero. Iar acestea se regăsesc și pe alte piețe, dar vândute sub marca Renault.

Ultima parte a anului va aduce, cel mai probabil, schimbări în vânzări pentru toate mărcile din piață. Asta pentru că va intra în vigoare standardul Euro 6d TEMP. Acesta include măsurători în condiții reale de trafic (Real Driving Emissions), care fac din standardul Euro 6, intrat în vigoare în 2015, unul mult mai dur.

Pentru Dacia, contextul va rămâne favorabil, fiind așteptată o îmbunătățire a cotei de piață în acest an, dar și un volum record de mașini înmatriculate. Iar Renault ar pregăti mașini noi pentru portofoliul producătorului autohton. Nu este exclus chiar un Duster hibrid până la final de an.