11 feb. 2019 | 17:38

Stațiile spațiale ale viitorului vor putea fi construite în interiorul asteroizilor

ACTUALITATE
Stațiile spațiale ale viitorului vor putea fi construite în interiorul asteroizilor

Dacă oamenii deja au aterizat pe Lună și pe Marte, de ce nu ar putea face asta și pe un asteroid? Oamenii de știință explorează modalități prin care să construiască o stație spațială în interiorul asteroizilor.

Astrofizicienii de la Universitatea din Viena au publicat un studiu prin care au arătat că este posibil, din punct de vedere matematic, ca o stație spațială cilindrică să fie construită în interiorul asteroidului potrivit. Asteroidul ideal ar trebui să fie compus din rocă solidă și să facă între una și trei rotații complete pe minut pentru a oferi suficientă gravitație.

Cercetătorii susțin că există două beneficii principale pentru acest plan: pe de o parte, învelișul format din rocile asteroidului ar putea ține stația spațială în siguranță, departe de pericolele existente în spațiu, cum ar fi radiația cosmică. Pe de altă parte, echipamentele de minare ar putea fi utilizate în mod eficient și ne vor putea oferi o modalitate de a accesa mineralele bogate și zăcămintele din interiorul acestor roci.

Forarea în condiții de microgravitație este dificilă. Exercitarea forței asupra unui asteroid nu va face decât să respingă instrumentele folosite. Asta i-a inspirat pe cercetători să vină cu ideea transformării unui asteroid într-o stație spațială prin minarea acestuia din interior.

Astfel, potrivit lui Thomas Maindl, unul dintre cercetători, „dacă găsim un asteroid care e destul de stabil, am putea să nu avem nevoie de pereți de aluminiu sau ceva de genul ăsta. Am putea chiar folosi întregul asteroid pe post de stație spațială”.

Unii cercetători sunt sceptici și susțin că nu există suficiente date despre compoziția asteroizilor pentru a garanta succesul construirii de stații spațiale în interiorul acestora. Ei avertizează că asteroidul ar trebui să fie monitorizat atent după ce a fost minat, în cazul în care rotațiile încetinesc iar roca este în pericol. Golirea de conținut a unui asteroid i-ar putea slăbi structura îndeajuns de mult încât ar putea duce la dezintegrarea sa, pentru că nu are destulă materie care să îl țină întreg.

Cercetătorii încă nu au dezvăluit vreun model al stației spațiale; ar putea fi, de exemplu, asemănătoare unei peștere simple, săpată în rocile corpului ceresc, sau ar putea fi chiar o navă complexă, similară Stației Spațiale Internaționale.

Maindl admite că această idee este greu de realizat. Acesta e declarat pentru New Scientist că va mai dura cel puțin 20 de ani până la începerea minării vreunui asteroid, deci până la construirea în sine a unei stații spațiale este cale lungă.