Star Wars, episodul XI: cum o să revină prințesa Leia în ultimul film
Cel mai nou film din seria Star Wars va fi lansat în decembrie 2019. Până atunci, Disney a lansat un teaser care să-ți arate câteva imagini din noua producție. Și da, va reveni prințesa Leia.
Carrie Fisher, actrița care s-a remarcat în rolul prințesei Leia, a murit în 2016. Chiar și așa, ea va „reveni” în Star Wars: The Rise of Skywalker. Acesta e al nouălea episod din serie și al treilea din noua serie.
Regizorul J.J. Abrams a dat câteva detalii despre cum e posibil ca ea să revină. Și nu, nu va fi cu efecte speciale, așa cum s-a întâmplat în Fast and Furious.
„Eram într-un moment imposibil. Nu era nicio altă soluție. Ce era să facem? Nu puteam să dăm rolul altcuiva și nu o puteam face să dispară”, a spus Abrams despre importanța personajului Leia Organa în seria Star Wars.
„Ideea a fost: ce ar fi să scriem scenel «în jurul» personajului ei, astfel încât să poată exista în fim și să fie chiar interpretarea ei. În fiecare zi îmi dau seama că ea nu e acolo, dar e suprarealist că încă «lucrăm» cu ea. Încă este în anumite scene. Prințesa Leia trăiește în acest film într-un mod în care pentru mine încă este uluitor”, a adăugat J.J. Abrams.
Planul echipei de producție e să folosească diverse scene cu Leia, nefolosite la filmul precedent, ca să o reintroducă în film. Mai mult, trebuie să nu uiți că în ultimul film Star Wars Luke Skywalker a murit. Astfel, n-ar fi exclus ca atât Leia, cât și Luke să fie reuniți, după moarte, ceea ce ar închide și capitolul acesta.
Rămâne de văzut cu ce versiune va veni noul film Star Wars, dat fiind că prințesa Leia n-a sfârșit prea bine în cel precedent. Și e posibil ca acesta să aibă mai multe fire narative, ca să poată închide firele deja existente ale poveștii.