24 mai 2019 | 10:08

Samsung lansează primul telefon cu o cameră foto de 64 MP

ACTUALITATE
Samsung lansează primul telefon cu o cameră foto de 64 MP

Samsung va avea primul telefon de pe piață cu o cameră foto de 64 de megapixeli, dar nu va fi pe un smartphone la care te-ai aștepta.

Producătorul coreean plănuiește să lanseze primul telefon din lume cu un senzor foto de 64 de megapixeli cândva în a doua jumătate a anului 2019.

La începutul lunii mai am primit primele vești în legătură cu un senzor foto de 64 MP la care Samsung lucrează. Atunci s-a presupus că această cameră foto ar putea fi inclusă în următorul flagship al companiei, Samsung Galaxy Note 10. Se pare că nu va fi cazul.

Samsung ar putea include acest senzor masiv într-un telefon mid-range, adică în următorul Galaxy A70S. Da, coreenii de la Samsung plănuiesc să aducă îmbunătățiri lui A70, pe care l-au lansat la începutul acestui an.

A70 are un sistem foto format din trei camere pe spate (32 MP + ultrawide 8MP + senzor de măsurarea adâncimii de 5 MP) și o cameră frontală de 32 MP. Ei bine, Samsung Galaxy A70S ar include și acest nou senzor de 64 MP, dar nu știm dacă ceilalți doi senzori vor fi cei deja prezenți pe A70.

Samsung schimbă strategia în privința telefoanelor mid-range

„În trecut am aplicat cele mai noi tehnologii pentru cele mai importante produse, de acum intenționăm să aplicăm tehnologiile noi pe smartphone-uri mid-range și pe cele low-end”, a declarat Ko Dong-jin, președintele Samsung Electronics.

O schimbare de strategie pentru coreeni, și efectele le putem vedea în telefoanele mid-range. De exemplu, Samsung Galaxy A80 este primul smartphone al companiei cu o cameră rotativă. De ce are loc această schimbare în strategie? Este metoda prin care Samsung încearcă să combată companiile chinezești care produc telefoane cu componente performante, dar pe care le vând la prețuri mici (Huawei, Oppo, Xiaomi).

Senzorul de ISOCELL Bright GW1 de 64 de megapixeli va fi senzorul foto cu cel mai mare număr de pixeli de pe piață. În prezent, Sony deține această onoare cu senzorul de 48 de megapixeli. Ideea este că astfel de camere foto ar putea captura imagini mai detaliate în timpul zilei, iar în situații de luminozitate scăzută, să combine pixelii pentru a obține fotografii mai luminoase.

Există mai multe telefoane pe piață care dispun de această tehnologie, și nu doar flagship-urile. Cel mai recent telefon, ce nu costă foarte mult, și care are o cameră de 48 MP, ce scoate imagini de 12 MP este Motorola One Vision.

În acest moment, Sony este liderul pe segmentul senzorilor foto, dar Samsung vrea să-i ia fața cu această cameră foto de 64 MP.