14 ian. 2019 | 13:40

Telefoanele Samsung Galaxy M au o dată de lansare oficială

ACTUALITATE
Telefoanele Samsung Galaxy M au o dată de lansare oficială

Despre Samsung Galaxy M am mai scris de câteva ori în trecut, iar acum avem parte și de ceva informații mai concrete despre viitoarele telefoane.

Samsung s-a ferit mai tot timpul de ideea de ecrane crestate și chiar a făcut mișto de Apple pentru asta, în cadrul câtorva reclame din trecut. Totuși, odată cu ultima conferință pentru dezvoltatori, sud-coreenii au prezentat ecrane cu un astfel de design.

Noua serie Samsung Galaxy M este cea pe care vor debuta noile astfel de ecrane, iar telefoanele par că vor fi lansate în India, pentru început. A apărut deja un microsite care conține câteva informații despre telefoane.

samsung galaxy m 1

Existau deja zvonuri conform cărora ecranele vor fi de tip Infinity-V, iar acum avem și o confirmare a acestui design. Imaginile render de pe site arată crestătura în formă de picătură de apă.

Samsung a confirmat că va exista și o cameră ultra-wide pe cel puțin unul dintre noile Galaxy M. În cazul lui Galaxy M30, vorbim despre un aranjament cu trei camere foto pe spate, în timp ce Galaxy M10 are doar una. Probabil că telefonul de mijloc, M20, va avea două camere foto.

samsung galaxy m 2

Bateriile vor avea capacități substanțiale, de asemenea. Atât în cazul lui M20, cât și al lui M30, vorbim despre acumulatori cu capacitatea de 5.000 mAh. Telefoanele vor avea și încărcare rapidă, cu ajutorul portului USB-C.

Având în vedere că lipsesc benzile de antenă de pe telefoane, e mai mult ca sigur că smartphone-urile sunt făcute din plastic. Pentru că Galaxy M va avea un preț în jurul a 200 de dolari, n-ar trebui să speri nici la ecrane OLED.

Mai multe detalii despre telefoane vom afla în curând, pentru că acestea vor fi lansate pe 28 ianuarie.