Salariul minim din Venezuela îți arată cât de bogați sunt românii: ce înseamnă, de fapt, sărăcia extremă

de: Alexandru Puiu
22 08. 2019

Comparativ cu țările din occident, salariile din România sunt foarte mici. Dacă vrei însă să-ți dai seama ce înseamnă să fii sărac, s-ar putea ca nicăieri să nu fie mai grav decât în Venezuela.

Inflația din Venezuela a crescut atât de mult în ultimul deceniu, sub dictatura lui Nicolas Maduro, încât oamenii au ajuns să cumpere mâncare cu kilograme de bani, în loc de câteva bancnote. Majoritatea oamenilor din această țară trăiesc sub pragul de sărăcie extremă.

Situația financiară din Venezuela este gravă de foarte mult timp, dar pe parcursul acestei săptămâni, s-a atins un nou prag istoric de sărăcie. Salariul minim lunar a atins valoarea de 2 dolari și 76 de cenți americani. Cu alte cuvinte, un om lucrează o lună întreagă în această țară pentru aproximativ 12 lei.

Asta nu înseamnă însă că prețurile sunt la același nivel cu salariile, nici pe departe. Cu acești bani, un cetățean își permite să cumpere un cofraj cu 30 de ouă, atât. Această valoare este o nouă manifestare a inflației, într-o țară în care, în august 2018, salariul minim a fost stabilit la echivalentul a 30 de dolari americani, 127 de lei.

În ultimele 12 luni, au fost reglementate patru creșteri salariale, dar acestea nu au îmbunătățit sub nicio formă nivelul de trai al majorității cetățenilor. Cea mai mare parte a țării se află sub pragul de sărăcie extremă stabilit de ONU la un dolar și 25 de cenți pe zi, 5 lei.

Dezastrul economic este responsabilitatea regimului condus de Nicolas Maduro. Deși, în mod oficial, este detestat de Statele Unite, liderul de la Caracas a anunțat că are contacte la nivel înalt cu Washington. În plus, Donald Trump, care încă îl recunoaște pe Juan Guaido drept președinte interimar al Venezuelei, a recunoscut că dialogul cu regimul Maduro există în continuare.

Acestea se întâmplă într-o țară în care trei sferturi din populație a pierdut 8 kilograme din cauza lipsei mâncării. Ca lucrurile să fie și mai grave, Fondul Monetar Internaţional are o prognoză sumbă pentru Venezuela: inflaţia din 2019 va fi de 10.000.000%.