06 dec. 2019 | 15:44

România nu există: mazăre și hribi „savuroși” pentru Orban, cadou de la PSD Cluj

ACTUALITATE
România nu există: mazăre și hribi

În România se întâmplă multe lucruri. Și, la prima vedere, ai crede că o astfel de țară nu există. Ei bine, există și suntem mulți cei care încă mai stăm în ea.

E posibil să fie unele știri pe care le ratezi. Sau cărora, pur și simplu, nu le dai atenție, considerând că așa ceva nu există. Așa cum te-am obișnuit, ți-am pregătit o listă cu cinci știri, care sunt reale și s-au întâmplat în România.

Fie că provin din presa centrală, fie că sunt întâmplări locale – ele-ți arată România în care trăiești. O Românie care, într-un alt format de spațiu-timp, poate că n-ar exista. Dar asta-i țara în care trăim cu toții.

Mazăre și hribi de la PSD Cluj pentru Orban

Recent, premierul Ludovic Orban și-a publicat declarația de avere și așa a aflat România că a trăit cu doar 3.000 de lei pe lună. La fel de bine s-ar fi putut angaja casier în supermarket, ai zice. Ar fi o remarcă răutăcioasă, evident.

Ei bine, PSD Cluj a simțit nevoia să facă un pic de trolling. Și i-a trimis lui Orban, chiar de Moș Nicolae, un coș cu ceva conserve, niște mazăre, niște hribi. Și s-a mai pus lângă și o sută de lei „să-și ia ceva frumos”.

Râdem, glumim, dar cam ăsta-i nivelul politicii de la noi. Și ar trebui să te obișnuiești cu asta. Alții n-avem. Sursa: Mediafax

Dăncilă și-a schimbat coafura. Și năravul?

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Dăncilă a trecut de la coc la coada de cal – așa suna una dintre știrile de pe la mijlocul săptămânii. Așa a fost surprinsă fosta șefă a PSD la una dintre ședințele partidului. Asta după ce, anterior, fusese fotografiată într-un supermarket din Prahova.

Aici nici măcar nu ar mai fi nimic de comentat. Asta pentru că e clar pentru toată lumea că, pentru Dăncilă, cariera politică s-a încheiat odată cu eșecul major de la prezidențiale. Iar singurele știri pe care le mai poți scrie despre aceasta sunt legate de coafură. Până când lumea o va uita de tot. Sursa: Digi24

România nu există: bătălia pe cadavre

Ai crede că, după ce mori, nu mai contezi pentru nimeni. Ei bine, contezi pentru firmele funebre și pentru alte business-uri din zona, care se bat să te ducă pe ultimul drum. Se întâmplă și la Bihor, unde multe firme de servicii funerare preiau cadavre de la morgă, deși au alte domenii de activitate trecute în acte.

Managerul Spitalului Județean spune că a întâlnit cazuri în care reprezentanții acestor firme au venit să ridice trupurile neînsuflețite cu un camion. Se face apel să se apeleze doar la firme care au primit autorizație de la DSP. Există și bătălia pe cadavre în România care nu există. Sursa: Ebihoreanul

„Dorel” din Târgu Cărbunești, România

Un brancardier din orașul Târgu-Cărbunești, județul Gorj, care locuiește la etajul 1 al unui bloc din localitate, se spală la lighean din octombrie, din cauza vecinului de la parter care, „deranjat de design”, a tăiat țevile de apă din apartamentul său. Da, ai citit bine.

Omului nu-i plăcea cum dădeau țevile acolo. Și a decis să le taie. S-a trecut de la bătutul în țeavă la tăierea lor. Și se întâmplă în România. Sursa

Pe alese, dar, practic, orice

Vreau şi blonde, şi brunete, şi mai plinuţe, şi mai slăbuţe, şi mai tinere, şi mai mature!” – iată cum suna anunțul unui bărbat condamnat pentru trafic de influență. E vorba de un angajat CFR din Iași, care a cerut bani și favoruri sexuale de la o femeie care trebuia să susțină examenul de titularizare.

Ca să-ți dai seama de absurdul situației, află că omul era impiegat la CFR. La întâlnirea cu respectiva femeie s-a dat, însă, analist programator de securitate în cadrul Serviciului de Informații Externe (SIE).

De la CFR la SIE e ceva. Sursa: Vremea Nouă