18 mart. 2019 | 07:59

România are un nou clip de promovare: cum ne ”laudă” ministerul Turismului

ACTUALITATE
România are un nou clip de promovare: cum ne ”laudă” ministerul Turismului

Ministerul Turismului nu a făcut o treabă foarte bună în ultimii ani cu promovarea potențialului turistic al țării noastre, dar își încearcă din nou norocul cu un clip de câteva minute.

O nouă sumă generoasă a fost investită într-un clip de promovare al țării noastre din perspectivă turistică. Rezultatul efortului autorităților de la București în materie de turism se reflectă într-un videoclip de trei minute și 33 de secunde. A fost postat aseară pe pagina de Facebook a ministerului Turismului și, în funcție de scop, va fi disponibil și în alte versiuni mai scurte. Acestea din urmă vor fi de asemenea postate online.

Duminică seară a ajuns online clipul de mai jos, dar a fost prezentat și la Antena 3, conform Mediafax. Ministrul Turismului a făcut câteva declarații pe marginea sa la TV și pare să fie foarte încântat de rezultate. Ca referință, clipurile anterioare de un format similar au fost aspru criticate în mediul online din cauza prețului exorbitant combinat cu formatul neatractiv.

„România, o destinație pentru 365 de zile de vacanță pe an” este sloganul sub care ministerul de resort a publicat videoclipul pe pagina de Facebook.

Pe coloana sonoră a clipului îl putem auzi pe naistul Nicolae Voiculeț. Având în vedere popularitatea globală a lui Gheorghe Zamfir, mulți străini asociază România cu naiul iar alegerea melodiei pare una inspirată.

Este important de reținut că Ilie Năstase este singura vedetă care apare în clip, iar alegerea sa poate fi una foarte ușor de contestat, având în vedere aventurile fostului tenismen din ultimul an. În urmă cu aproximativ un an, a fost prins băut la volan și a devenit recalcitrant și agresiv când s-a încercat recoltarea probelor biologice. Evenimentul cu pricina făcut înconjurul lumii, iar Năstase a fost ironizat de BBC – „Fostul băiat rău al tenisului, învinețit de polițiști”. Se pare însă că este singurul om care ne mai poate reprezenta în 2019.

Ca o referință la faptul că a fost numărul unu mondial în urmă cu câteva decenii, Năstase face în clip următoarea afirmație. „Te aștept în țara mea. Pentru mine, România rămâne numărul 1.”

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele