16 sept. 2019 | 09:29

Riscurile poluării cu plastic, ilustrate prin intermediul primei expoziții sub apă

ACTUALITATE
Riscurile poluării cu plastic, ilustrate prin intermediul primei expoziții sub apă

În ultimii ani, s-au dezbătut intens efectele dezastruoase ale poluării cu plastic asupra oceanelor, dar o expoziție subacvatică ilustrează într-un mod original această problemă gravă.

Plasticul din oceane a fost subiectul unei expoziții desfășurate de curând în Florida Keys, un arhipelag pe coasta statului Florida, în Statele Unite. În total, a fost vorba de 24 de lucrări strânse în cadrul expoziției intitulate Plastic Ocean Project.

Expoziția include lucrările artistului Andreas Franke din Austria și, în curând, va putea fi vizionată și pe uscat. În prima fază însă, curioșii s-au butut bucura sub apă de lucrările instalate pe epava vasului Gen. Hoyt S. Vandenberg. Acolo au petrecut trei luni, timp în care au fost expuse la sarea oceanului, alge și microorganisme. La final, au fost recuperate din ocean.

Tematica lucrărilor, dincolo de plastic, a fost de a reprezenta frumusețea acestei luni și a generațiilor viitoare. Unele dintre tablouri au fost portrete, în timp ce altele au conținut mesaje scrise pentru a informa oamenii în legătură cu poluarea cu plastic.

Tablourile au fost imprimate pe plastic, iar scopul expoziției a fost de a arăta impactul apei oceanelor asupra plasticului și, implicit, asupra lucrărilor artistice. După colectarea lucrărilor din ocean și uscarea lor, vor ajunge într-o galerie de artă din Florida al cărei nume nu a fost momenta făcut public.

”Toată lumea spune ”Nu pot rezolva o problemă atât de gravă de unul singur”, dar sunt convins că putem. Fiecare dintre noi poate contribui în felul său. Preucm companiile și guvernele.”, a scris Franke, pe marginea efortului din spatele expoziției submarine. ”Chiar e nevoie de tot acest plastic? Care ar putea fi alternative? Trebuie să încetăm să ne folosim oceanele ca niște gropi de gunoi, și trebuie să muncim toți împreună pentru a conserva frumusețea planetei Pământ pentru binele nostru, al tuturor și să încercăm să ne facem viața fără plastic.”, a adăugat artistul. Pentru a vedea fotografiile expuse și mai multe detalii detalii despre expoziție, poți accesa această adresă.


plastic-underwater-art-exhibit-7

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele