16 mai 2019 | 15:57

VIDEO „Rick and Morty” revin în toamnă cu sezonul 4

VIDEO VIDEO

În luna mai a anului 2018, cei de la Adult Swim au anunțat că serialul „Rick and Morty” se va întoarce cu un al patrulea sezon – singura problemă era că nu se știa și când.

Unul din creatorii serialului, Dan Harmon, și-a exprimat în trecut dubiile cu privire la timeline-ul serialului. Cu toate astea, acum știm sigur că sezonul 4 se va lansa în noiembrie, după cum arată Polygon. De fapt, fanii au aflat acest lucru prin intermediul unui videoclip, în care chiar Rick și Morty anunță audiențele că serialul revine.

Anul trecut, într-un interviu cu Polygon, co-creatorul serialului Justin Roiland a spus că este entuziasmat la gândul că vor mai apărea cel puțin 70 de episoade din serial. „Suntem super încântați că, pentru prima dată vreodată, suntem siguri, știm care este viitorul, avem siguranța job-ului”, a subliniat Roiland. „Harmon e în toane bune, avem [niște scriitori foarte buni]. Vrem ca episoadele să rămână bune, dar de asemenea vrem să le facem puțin mai repede, acum că avem această comandă mare, cred că ne oferă abilitatea să fim mai rapizi. Nu vom mai face aceste pauze lungi, aceste spărturi între sezoane. Ne vom programa un timp de vacanță și să menținem mașinăria în mișcare. Va fi foarte tare”.

La începuturile sale, serialul „Rick and Morty” nu era menit succesului. Filosofiile nihiliste, umorul grotesc și situațiile incomfortabile care ar fi trebuit teoretic să transforme serialul într-unul nișat l-au făcut să fie atât de popular. Astfel, „Rick and Morty” a depășit nivelul de cult serial și a ajuns un veritabil fenomen cu o bază loială de fani. Cele trei sezoane au fost suficiente pentru a le oferi fanilor material de teorii. Așadar, până în noiembrie, când va apărea sezonul patru, te poți delecta cu cele mai bune teorii – cum ar fi că „Rick and Morty” și „Gravity Falls” împart același univers sau că Rick și Morty sunt de fapt unul și același.