04 aug. 2019 | 09:34

Razer lansează mouse-ul cu cel mai rapid timp de acționare din lume

ACTUALITATE
Razer lansează mouse-ul cu cel mai rapid timp de acționare din lume

Razer lansează mouse-ul Viper, cel mai ușor mouse pe care l-au făcut până acum și despre care spune că are cel mai rapid timp de acționare din lume.

Compania susține asta deoarece a aplicat tehnologia switch-urilor optice de la tastaturi (precum cele de pe Razer Huntsman) pe mouși și așa Viper este primul mouse Razer care folosește noile Optical Mouse Switches care oferă viteze de acționare de trei ori mai rapide decât switch-urile mecanice tradiționale.

Clasicele switch-uri mecanice transmit impulsurile electrice prin contacte metalice. Atingerea dintre contacte formează un efect rezidual de ricoșeu, care poate duce la formarea de semnale multiple într-un termen scurt.

Pentru a asigura faptul că este înregistrată o singură acționare, în mod tradițional este introdusă o mică întârziere până ce semnalul devine unic și stabil, rezultatul fiind un timp de răspuns mai slab.

Cu noile Razer Optical Switches, contactul fizic nu mai este necesar pentru a transmite semnalul electric. Prin folosirea unui fascicul infraroșu care trece printr-un obturator pentru a transmite un semnal electric către calculator, switch-urile răspund instantaneu la fiecare apăsare de buton, garantând că fiecare acțiune este executată în concordanță cu intențiile jucătorului.

Noile switch-uri au fost proiectate să reziste la până la 70 de milioane de acționări, iar mouse-ul cântărește doar 69 de grame, cel mai ușor mouse dezvoltat de Razer.

Acesta este ehcipat cu un senzor optic 5G, ce oferă o rezoluție nativă de 16.000 DPI, cu o acuratețe de rezoluție de 99.4% și o viteză de tracking de 450 inchi pe secundă (IPS).

Un alt lucru pe care mouse-ul îl are special este cablul Speedflex, care are un înveliș alunecos, cablul reduce rezistența la mișcare a mouse-ului pe birou și minimizează senzația de agățare a acestuia de marginea biroului.

Acest mouse a fost produs de Razer în colaborare cu jucători profesioniști, iar faimosul jucător de CS:GO din cadrul echipei MIBR, Epitácio „TACO” de Melo a folosit un prototip al mouse-ului Razer Viper în cadrul turneelor la care a participat în ultimul an.