12 iun. 2019 | 18:31

Cât plastic mănânci fără să știi și cum ajunge în stomacul tău

ACTUALITATE
Cât plastic mănânci fără să știi și cum ajunge în stomacul tău

Plasticul este una dintre problemele majore care afectează mediul, dar ajungi chiar să ingerezi o cantitate surprinzătoare de plastic.

Un om obișnuit ar consuma, fără să știe, aproximativ cinci grame de plastic pe săptămână. Ca termen de comparație, cam atât cântărește și cardul de la bancă pe care îl ai în portofel. Pe lună, ai ajunge la vreo 21 de grame, iar anual vei consuma aproximativ 250 de grame de plastic.

Aparent, acesta ajunge în stomacul nostru odată cu mâncarea și lichidele pe care le consumăm, sub formă de microplastice. Acestea sunt bucăți minuscule de plastic, cu un diametru de 5 până la 100 de nanometri. Din cauza dimensiunii extrem de mici, înghițirea acestora nu produce vreun disconfort și nu e sesizabilă.

Cea mai mare sursă de microplastice o reprezintă creaturile marine. Din cauza faptului că o cantitate uriașă de plastic ajunge în apele oceanelor, microparticule ajung la animalele din apă și, ulterior, în stomacul nostru.

De unde ingerăm plastic

Totuși, ajungem să ingerăm microplastice și din alte alimente: sarea, berea și chiar apa îmbuteliată conțin cantități mari de microplastice pe care noi le consumăm. Apa îmbuteliată ar avea de 22% mai mult plastic decât apa de la robinet. Asta nu înseamnă că acestea sunt singurele surse prin care microplasticele ajung la noi. Cercetătorii au testat o varietate foarte mică de alimente, ceea ce înseamnă că plasticul ar putea exista în tot ce consumăm.

Partea și mai proastă e că aceste microplastice se află chiar și în aer. Astfel, chiar dacă mâncarea pe care o consumăm nu ar conține plastic, aceste microparticule s-ar putea așeza pur și simplu pe aceasta.

Încă nu există date exacte cu privire la efectele negative pe care plasticul l-ar putea avea asupra sănătății umane. Totuși, cu siguranță nu e de bine. Iar dacă această cantitate continuă să crească, situația va fi îngrijorătoare.