Nubia Red Magic 3, cel mai bun telefon de care nu ai auzit
Apple și Samsung sunt nume mari în lumea smartphone-urilor, însă chinezii de la Nubia lansează un telefon care promite mai mult, la un preț mult mai mic.
Compania chineză Nubia a dezvăluit un telefon ce e capabil să tragă fotografii de 48 de megapixeli și clipuri video 8K. Telefonul lucrează atât de intens încât răcirea este realizată printr-un heatpipe de cupru, dar și cu ajutorul unui ventilator dedicat. La fel ca laptopurile.
Nubia Red Magic 3 este țintit către gameri și este vândut ca un telefon pentru jocuri, însă ar putea fi o bestie și când vine vorba de foto și video.
Așadar, la interior regăsim senzorul foto Sony IMX 586 de 48 megapixeli f/1.7 pe spate, iar în față avem o cameră foto de 16 megapixeli f/2.0.
Pe partea video, telefonul stabilește un nou record și ar fi primul capabil să filmeze clipuri video la o rezoluție 8K, dar și clipuri super slow motion la 1920 de cadre pe secundă.
Nubia Red Magic 3 are un procesor Qualcomm Snapdragon 855, până la 12 GB memorie RAM și un spațiu de stocare de până la 256 GB. Autonomia telefonului este asigurată de o baterie uriașă de 5000 mAh. Lucrurile bune nu se opresc aici: ecranul lui Nubia Red Magic 3 este unul de 6,65 inci FHD+ și este unul AMOLED și suportă HDR și are o rată de refresh de 90 Hz.
Potrivit Nubia, telefonul Red Magic 3 ar fi capabil să obțină un scor de 437.524 de puncte pe Antutu. Așadar, orice joc de smartphone ar trebui să arate și să se miște exemplar.
Red Magic 3 suportă încărcare rapidă de până la 27 de wați, are difuzoare stereo și o mufă de căști de 3,5 mm.
Nubia Red Magic 3, telefonul răcit de un ventilator
Pentru a răci toată „gălăgia” de performanță, telefonul folosește un sistem format dintr-un heatpipe de cupru și un ventilator capabil de 14.000 de rotații pe minut, ce eliberează de 5 ori mai eficient căldura dintr-un telefon decât un sistem de răcire tradițional.
Acest ventilator este amplasat într-o încăpere ce este rezistentă la praf și la apă și ventilatorul rezistă până la 30.000 de ore de utilizare, adică undeva la 3,5 ani. Ceea ce nu este rău având în vedere că un telefon este schimbat cam o dată la doi-trei ani.
Prețul de achiziție pentru noul aparat va fi de 430 de dolari pentru varianta standard și 640 de dolari pentru versiunea cu 12 GB RAM și 256 GB spațiu de stocare. Telefonul va fi lansat în China pe 3 mai, apoi ar ajunge mai târziu și în SUA. Vom vedea dacă telefoanele se vor vinde cu prețuri similare în Europa și SUA.